Antena 3 CNN Economic Imobiliare "Prima Casă", în cifre: Află ce salariu ar trebui să ai pentru a beneficia de program

"Prima Casă", în cifre: Află ce salariu ar trebui să ai pentru a beneficia de program

"Prima Casă", în cifre: Află ce salariu ar trebui să ai pentru a beneficia de program
Sursa foto: Bloc
04 Iun 2009   •   17:31

Programul "Prima Casă" dă speranţe multor tineri care nu au o locuinţă. Şi totuşi, contractarea unui credit nu va fi chiar la îndemâna oricui.

Un calcul simplu arată că, pentru cel mai ieftin credit luat prin programul ?Prima Casă", un client trebuie să aibă un venit lunar de aproximativ 3.000 de lei, sumă care depăşeşte două salarii medii pe economie.

În condiţiile în care cea mai mică dobândă propusă de bănci Ministerului de Finanţe este de 5,5%, pentru un credit ipotecar de 60.000 de euro, acordat pentru 30 de ani, cea mai mică rată ar fi de aproximativ 340 de euro, lunar.

Dacă se optează pentru o rată descrescătoare, pentru un credit în aceleaşi condiţii cea mai mare rată plătită ar fi de aproximativ 440 de euro.

Peste 20 de bănci au depus, la Ministerul de Finanţe, oferte indicative privind dobânda anuală pe care ar putea să o practice în cadrul programului "Prima Casă". La creditele în euro, dobânda variază între 5,5% şi 14%, iar la creditel în lei sunt între 13% şi 23%.

Luând în calcul ofertele bancherilor, cea mai mare rată ar putea depăşi 700 de euro pe lună.

Antena 3

×
Parteneri
România, de 20 de ani în NATO. Mesajul premierului Marcel Ciolacu
x close