Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Agricool Topul celor mai frumoase mănăstiri din România care trebuie vizitate. Locurile sunt unice în lume

Topul celor mai frumoase mănăstiri din România care trebuie vizitate. Locurile sunt unice în lume

Topul celor mai frumoase mănăstiri din România, locuri pe care cu siguranță trebuie să le vizitezi măcar o dată în viață.

de Redacția Antena 3 CNN    |    04 Mai 2024   •   10:35

Mănăstirea Voroneț a devenit cunoscută peste tot în lume datorită albastrului special. Lăcaşul de cult este numit de către specialiști Capela Sixtină a Estului.

Vorbim despre o capodoperă veche de sute de ani, ctitorită de domnitorul Ștefan cel Mare.

Arhitectura sa este reprezentativă pentru stilul moldovenesc fiind o sinteză a unor caracteristici de sorginte bizantină cu elemente aparținând goticului târziu.

Mănăstirea Prislop este una dintre cele mai cunoscute din România, fiind un important loc de pelerinaj. Acest lucru se datorează și părintelui Arsenie Boca, numit și Sfântul Ardealului, datorită minunilor pe care le-a făcut, atât în timpul vieții, cât și după moarte.

În ciuda dimensiunilor ei modeste, este una dintre cele mai importante biserici ortodoxe din Transilvania.

Mănăstirea Cozia situată pe Valea Oltului este ctitoria voievodului Mircea cel Bătrân.

Mănăstirea are hramul Sfânta Treime. Concepută după planul trilobat, ea surprinde prin precizia și perfecțiunea realizării artistice.

Pictura originală se păstrează în naos, unde pe peretele de vest sunt pictați Mircea și fiul său Mihail în costume de cavaleri, iar în stânga se află portretul lui Șerban Cantacuzino.

Mănăstirea Putna are hramul Adormirea Maicii Domnului. Potrivit vechilor cronici moldovenești zidirea mănăstirii, ctitorie a lui Ștefan cel Mare, al cărui mormânt se află acolo, a început în anul 1466.

Slujba de sfințire a fost oficiată de mitropolitul Teoctist. Acesta a fost înmormântat în pridvorul mănăstirii. Lăcașul deține un bogat muzeu cu broderii, manuscrise, obiecte de cult si icoane.

×
Subiecte în articol: mănăstiri România
Parteneri
Vremea se schimbă radical în România
x close