Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN În fața națiunii Noi date despre firma care deţine staţia GPL Crevedia: A luat credite garantate de stat

Noi date despre firma care deţine staţia GPL Crevedia: A luat credite garantate de stat

Apar noi date despre performanțele economice ale firmei care deţine staţia GPL din Crevedia, acolo unde o explozie în lanț a ucis două persoane şi a rănit alte 56, majoritatea pompieri.

de Claudia Popovici    |    30 Aug 2023   •   21:54

Potrivit datelor, firma care deţine staţia GPL din Crevedia a luat mai multe credite de la înființare, începând cu din 2020. Împrumuturile luate de firmă apar ca fiind garantate de stat prin Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri.

Cel mai recent credit înregistrat în istoricul companiei este datat luna trecută, 6 iulie, iar din informațiile pe care le-au obținut jurnaliștii de la Gândul era vorba despre o finanțare pentru investiții.

Firma are credite active de 20 de milioane de lei, garantate în proporție de 80-90% de stat prin Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri.

Potrivit datelor centralizate, începând din 2017, firma a avut contracte de peste 755.800 lei prin achiziție directă, cu primăriile de comune și școli din aceste zone. 

"Aşa a vrut Dumnezeu!" | Declaraţia halucinantă a patronului staţiei GPL, după explozia de la Crevedia

Fiul primarului din Caracal, care este și el acționar majoritar la staţia GPL din Crevedia , a făcut o serie de declarații halucinante care îi contrazic pe anchetatori.

Pericolul unei noi explozii încă există la Crevedia. Cisternele încărcate cu gaz sunt încă parcate în fața curții în care au avut loc exploziile de sâmbătă seara. Nimeni nu se poate apropia deocamdată de ele pentru a scoate gazul și pentru a le muta.

Pompierii continuă să le stropească, dar astăzi au decis să extindă perimetrul de siguranță de la 300 de metri până la mai mult de 1km. A fost luată această decizie, deoarece riscul unei noi explozii în zonă a crescut.

Şi deşi au fost deschise patru dosare penale, patronii stației GPL din Crevedia, acolo unde au avut loc explozii în lanț în urma cărora două persoane au murit, iar alte 56 au fost rănite n-au fost chemați la audieri în fața anchetatorilor.

Citeşte şi: Primarul din Crevedia, o nouă gafă în mediul online: "Sunt emotiv. Am răspuns întrebărilor mecanic, fără a le cerne prin filtrul gândirii"

Însă, într-un interviu acordat pentru jurnaliștii de la ProTV, Ionuţ Doldurea, patronul staţiei GPL din Crevedia, a făcut o serie de declaraţii halucinante. 

Reporter: V-aţi dumirit ce s-ar fi putut întâmpla acolo?

Ionuţ Doldurea, patronul staţiei GPL: Nu ne e clar, dar în niciun caz nu a fost vorba de o țigară, cum am auzit. Acolo nu era punct de lucru, nu se comercializa GPL către populație, se închisese punctul de lucru cu vreo 3 ani înainte. Acolo erau o parcare și o clădire unde șoferii își făceau pauzele și dormeau și aveau bucătărie și baie.

Reporter: Și manevrele acelea de transfer dintr-o cisternă în alta erau operațiuni normale sau a fost una accidentală?

Ionuţ Doldurea, patronul staţiei GPL: nu știu de așa ceva, noi nu am încuviințat așa ceva.

Reporter: Şi practic, după închiderea punctului de lucru, acolo nu se mai făceau operațiuni cu GPL, dar erau parcate aceste cisterne?

Ionuţ Doldurea, patronul staţiei GPL: Da, erau parcate cisternele. Din păcate, s-a întâmplat într-o sâmbătă când erau mai puțin de muncă și erau mai multe cisterne acolo parcate. Dacă ar fi fost în timpul săptămânii nu erau. Așa a vrut Dumnezeu, sper să ne ierte.

Citeşte: Av. Adrian Cuculis, despre explozia de la Crevedia: "De aceea mutau gazul dintr-o cisternă în alta"

Reporter: Acele cisterne erau în proprietate a firmei dvs. sau erau doar niște chiriași?

Ionuţ Doldurea, patronul staţiei GPL: Nu! Erau ale noastre. Cu ele făceam distribuție către punctele noastre de lucru și către alți clienți.

Reporter: Și știați despre această operațiune de transvazare dinainte?

Ionuţ Doldurea, patronul staţiei GPL: Nu, nu.

Reporter: Deci nu ați fost avertizat sau anunțat sau să dați să vi se ceară undă verde?

Ionuţ Doldurea, patronul staţiei GPL Nu. În mod normal cisterna încărca și descărca la clienți, nu făcea manevre de mutare a mărfii dintr-o parte în alta. 

Citeşte şi: Primarul din Crevedia, o nouă gafă în mediul online: "Sunt emotiv. Am răspuns întrebărilor mecanic, fără a le cerne prin filtrul gândirii"

×
Parteneri
Prognoza meteo ANM pentru luna mai. Vremea se schimbă după Paște
x close