Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Cine este fostul proprietar al avionului misterios care a survolat ilegal România și alte trei țări

Cine este fostul proprietar al avionului misterios care a survolat ilegal România și alte trei țări

Jurnaliştii bulgari l-au găsit pe fostul proprietar al avionului misterios care a traversat ilegal România, Ungaria, Serbia și Bulgaria. Conform reporterilor de la OFFNews, fostul proprietar este Bronius Zaronkis, un fost pilot militar cu o vastă experienţă de zbor.

Cine este fostul proprietar al avionului misterios care a survolat ilegal România și alte trei țări
Sursa foto: offnews.bg
de Redacția Antena 3 CNN    |    10 Iun 2022   •   19:13

Bronius Zaronkis este lituanian, are 72 de ani şi ar fi vândut avionul chiar sâmbăta trecută unei firme din Sofia, însă cei cărora le-a vândut aeronava nu erau bulgari, ci români sau ucraineni.

Mai mult decât atât, pilotul spune că unul dintre cumpărători era un bărbat de 50 de ani care avea experienţă de zbor.

Avionul a fost fabricat in 1962, însă a fost eliminat de pe lista aeronavelor, în ciuda faptului că are un număr de înregistrare pe carenă, ceea ce înseamnă că nu avea dreptul de a zbura, spun jurnaliștii bulgari.

„Da, am cerut să fie radiat.”, a declarat fostul pilot militar pentru jurnaliștii de la OFFNews.

Cei doi indivizi care au pilotat ”avionul fantomă”. Autoritățile bulgare continuă cercetările după ce mai mulți polițiști i-ar fi văzut pe cei doi bărbați.

Aparatul de tip Beechcraft, care a decolat din Ungaria și a traversat ilegal spațiul aerian al României și Serbiei a intrat în Bulgaria miercuri seară, în jurul orei 19:09.

Din primele informaţii avionul a aterizat în Bulgaria pentru a fi alimentat cu canistre pe care le aveau în interior aeronavei.

Pănă în acest moment autorităţile bulgare nu au reușit să-i prindă pe cei care au pilotat acest avion produs în urmă cu 60 de ani.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Avionul de mici dimensiuni, la bordul căreia se aflau două persoane a decolat din Ucraina, din zona Debreţin, în jurul orei 17.30, fără a avea un plan de zbor aprobat și fără a avea pornite mijloacele electronice de identificare.

Acesta a fost interceptat de două aeronave militare ale Forţelor Aeriene Ungare, însă,â nu a răspuns semnalelor.

După retragerea aeronavelor maghiare, puţin înainte de ora 18, ţinta a fost preluată de două aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene ale Statelor Unite.

Nici de această dată echipa de zbor nu a răspuns interogărilor radio şi nici semnalelor vizuale.

La 5 minute mai târziu după ce aeronavele americane au solicitat aprobarea de revenire în bază, Forţele Aeriene Române au preluat misiunea.

La ora 19.00, avionul a intrat în spaţiul aerian al Serbiei, într-o zonă aflată între Drobeta Turnu Severin și Korbovo, iar 10 minute mai târziu a ajuns şi în Bulgaria. Cele două aeronave F 16 române au încheiat misiunea în jurul orei 19.46.

Autorităţile bulgare au găsit avionul la scurt timp după aterizare. Aeronava avea încă motorul cald.

×
Subiecte în articol: avion Bulgaria
Parteneri
O dronă militară s-ar fi prăbuşit în apropiere de Brăila
x close