Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Ordonanța speculei a fost adoptată! Care sunt amenzile pentru cei care umflă nejustificat prețurile

Ordonanța speculei a fost adoptată! Care sunt amenzile pentru cei care umflă nejustificat prețurile

Guvernul a adoptat astăzi legea speculei care prevede amenzi pentru cei care umflă nejustificat prețurile. Asta după ce benzinarii au participat la o şedinţă împreună cu premierul Nicolae Ciucă, în privința preţurilor uriașe de la pompă.

Ordonanța speculei a fost adoptată! Care sunt amenzile pentru cei care umflă nejustificat prețurile
Sursa foto: Facebook/ Guvernul Romaniei
de Mia Lungu    |    16 Iun 2022   •   18:52

Vicepreședintele Consiliului Concurenței, Dan Virgil Pascu, a declarat, după ședința de Guvern că, odată cu adoptarea ordonanței, executivul va putea emite ohotărâre, în situații excepționale precum stare de razboi, stare de urgență, alertă, criză, valabilă pentru maxim 6 luni, în care vor fi stabilite produsele în risc speculativ.

Pentru aceste produse/categorii de produse/servicii vor fi interzise:

a) practicarea unor prețuri nejustificat de mari;

b) limitarea producției sau a vânzărilor;

c) acumularea de mărfuri în scopul creării unui deficit pe piața internă și revânzării lor ulterioare la un preț crescut în mod artificial.

Pe baza acestei hotărâri, comercianții care vor crește nejustificat prețurile, vor fi sancționați cu amenzi cuprinse între 50 de mii de lei si 500 de mii de lei, pentru persoane juridice, e precizat astăzi Ministrul Economiei, Florin Spătaru. Sancțiunea minimă pentru persoane fizice este de 5500 de lei.

×
Subiecte în articol: Guvernul specula
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close