Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Pachete sociale cu probleme. Ba nu au ajuns pentru toţi cei care aveau nevoie, ba au fost prea multe

Pachete sociale cu probleme. Ba nu au ajuns pentru toţi cei care aveau nevoie, ba au fost prea multe

Pachetele sociale cu alimente pentru persoanele vulnerabile ori nu au fost de ajuns în unele localităţi, ori nu au fost ridicate în altele.

Pachete sociale cu probleme. Ba nu au ajuns pentru toţi cei care aveau nevoie, ba au fost prea multe
Sursa foto: Antena 3 CNN
de Redacția Antena 3 CNN    |    13 Ian 2023   •   18:43

S-a creat această discrepanţă pentru că listele cu beneficiari au fost întocmite în urmă cu mai mulţi ani, iar între timp structura populaţiei s-a modificat.

Listele beneficiarilor pentru pachetele alimentare au fost întocmite în 2015, în cadrul unui proiect finanţat pe fonduri europene. Doar că produsele au ajuns abia acum la beneficiari, iar între timp, unii cetăţeni şi-au schimbat încadrarea şi, în prezent se califică pentru acest sprijin.

Însă nu pot primi alimentele din cauză că nu figurează pe listele făcute cu opt ani în urmă.

Sunt şi cazuri unde persoanele de pe lista de beneficiari nu au mai apărut să îşi ridice pachetul. 

Ultima tranşă de pachete cu produse a ajuns în România în decembrie anul trecut.

×
Parteneri
Ploile și vijeliile se extind chiar înainte de Paște!
x close