Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN TikTok, rețeaua cu cel mai mare risc. Copiii primesc online solicitări de imagini cu caracter sexual

TikTok, rețeaua cu cel mai mare risc. Copiii primesc online solicitări de imagini cu caracter sexual

TikTok este rețeaua cu cel mai mare risc pentru copii. Este concluzia ultimului studiu al Organizației Salvați Copiii România.

de Redacția Antena 3 CNN    |    20 Iul 2023   •   19:11

Conform sondajului realizat de Organizația Salvați Copiii România, 41% dintre copii spun că li s-au solicitat imagini cu conținut cu caracter sexual pe internet, iar 15% din total afirmă că cel care a făcut acest lucru era un adult.

Cel mai mare risc pentru copii în ceea ce privește intrarea în contact cu necunoscuți pe internet este pe platforma TikTok.

Riscul cel mai ridicat este în cazul copiilor de peste 15 ani, de 17%, dar și în cazul celor mai mici 12-14 ani, de 14% și sub 12 ani, 7%.

66% dintre copiii chestionați au spus că au postat conținut pe rețelele sociale în ultimul an, 69% au postat într-un joc online, 81% în mesageria privată, iar în cadrul unui grup sau forum 84%.

Citește și: "Nu vreau ca altcineva să mai treacă prin asta pentru că este în trend pe TikTok" | Ce a pățit o femeie care a încercat un truc popular

Vârsta medie la care copiii spun că au început să acceseze internetul este de 10 ani.

Specialiștii atrag în continuare atenția asupra efectelor negative, dar și ale pericolelor la care sunt expuși cei mici în mediul online dacă nu sunt atent supravegheați de părinți.

Sondajul de opinie a fost realizat în mai 2023, printre copii care au acces la internet, cu vârsta cuprinsă între 8 si 17 ani.

TikTok, reacţie la sondajul realizat de Salvaţi Copiii România

"Despre cercetare:

  • După ce am discutat despre rezultatele studiului cu Salvați Copiii România, echipa a confirmat că afirmația legată de faptul că tinerii primesc sau li se solicită imagini nepotrivite pe TikTok nu a fost un rezultat al cercetării.
  • În plus, „intrarea în contact cu necunoscuți pe internet” nu se concentrează pe vreo modalitate anume de contact, ci acoperă întreaga gamă de activități tipice pentru platformele de conținut, cum ar fi vizionarea și interacțiunea cu conținutul.
  • Credem că sugestiile făcute în articolele de presă sunt rezultatul unei frazări, care nu a fost intenționată, dar ar putea influența cititorii să creadă informații neadevărate despre TikTok.

Despre angajamentul pentru siguranța minorilor:

  • TikTok este o platformă strict pentru +13 și implementăm o serie de acțiuni prin care impunem limitele pentru vârsta minimă atât în momentul înregistrării pe platformă, cât și prin eliminarea proactivă de pe platforma noastră a conturilor suspectate că nu îndeplinesc limita de vârstă. Echipa noastră aplică cu fermitate cerințele privind vârsta minimă.
  • Pentru a împiedica persoanele care nu au vârsta minimă necesară să utilizeze platforma, am dezvoltat un portal neutru de verificare a vârstei - neutral age gate - standard pentru industrie, prin care oamenii trebuie să completeze data de naștere completă.
  • Dacă cineva încearcă să creeze un cont, dar nu respectă cerințele privind vârsta minimă, îi suspendăm posibilitatea de a încerca să creeze un alt cont folosind o altă dată de naștere.
  • Angajamentul nostru de a aplica limitele pentru vârsta minimă nu presupun doar portalul de vârstă. Luăm o mulțime de alte măsuri pentru a identifica și a elimina conturile care sunt suspectate că aparțin unor persoane care nu au vârsta necesară.
  • Echipele noastre de moderare și siguranță sunt instruite să fie atente la semnele care arată că un cont poate aparține unui minor cu vârsta sub 13 ani. Folosim și informațiile provenite de la utilizatorii noștri, cum ar fi cuvinte cheie și rapoartele din aplicație de la comunitatea noastră, pentru a ajuta la identificarea potențialelor conturi care aparțin unor persoane minore.
  • Atunci când echipa noastră de siguranță consideră că un cont poate aparține unei persoane minore, contul este suspendat.
  • Dacă un cont este analizat de unul dintre moderatorii noștri pentru o altă încălcare, iar moderatorul observă că acel cont poate aparține unei persoane sub 13 ani, contul va fi eliminat sau marcat pentru a fi verificat de echipa de moderare a vârstei minime.
  • Pentru a aduce și mai multă vizibilitate asupra inițiativelor pe care le luăm pentru a proteja minorii, am devenit prima platformă majoră care dezvăluie public numărul conturilor pe care le eliminăm pentru că pot aparține unor persoane minore.
  • Toți utilizatorii pot raporta un cont atunci când consideră că poate aparține unei persoane cu vârsta sub 13 ani direct în aplicație, prin intermediul butonului de raportare.

Despre restricțiile pentru utilizatorii cu vârste sub 18 ani:

  • Toate conturile care aparțin persoanelor cu vârsta sub 16 ani sunt setate în mod prestabilit ca private, o măsură pe care o luăm pentru a proteja cei mai tineri membri ai comunității noastre.
  • Mesajele directe sunt disponibile numai pentru cei cu vârsta de 16 ani și peste, iar pentru 16-17, această funcție este setată implicit pentru „Nimeni”.
  • Pentru a găzdui un LIVE, membrii comunității trebuie să aibă cel puțin 18 ani", a anunţat compania de PR care se ocupă de TikTok în România.

×
Parteneri
"Paul de România", arestat preventiv după ce a fost prins în Malta
x close