Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Sinteza zilei Dr. Radu Ţincu, despre cum ajung copiii să consume substanţe interzise | Topul tulburărilor psihice la care se expune generaţia tânără

Dr. Radu Ţincu, despre cum ajung copiii să consume substanţe interzise | Topul tulburărilor psihice la care se expune generaţia tânără

Radu Ţincu, medic specialist ATI şi toxicologie, a vorbit la Antena 3 CNN despre fenomenul consumului de droguri în rândul copiilor şi efectele devastatoare la care se expune generația tânără.

de Redacția Antena 3 CNN    |    05 Mar 2024   •   22:44

Fenomenul consumului de droguri în rândul copiilor şi tinerilor ia amploare în România. Întrebat cât de serioasă devine această problemă, la cât a coborât consumul de droguri şi care sunt lucrurile cele mai grave pe care le vede în calitate de medic toxicolog, dr. Radu Ţincu a spus:

"În primul rând, trebuie să spunem că în ultimii ani vârsta a scăzut progresiv. Dacă discutam de 17-18 ani, acum câțiva ani de zile, din păcate, astăzi avem cazuri de 12-13 ani de copii care nu se prezintă doar cu intoxicații acute, ci cu sevraj, ceea ce înseamnă că au devenit deja dependenți la astfel de substanțe. De ce se întâmplă acest lucru? Pentru că au apărut pe piață substanțele psihoactive noi, care sunt substanțe de sinteză, sunt substanțe chimice care au o potență mult mai mare comparativ cu drogurile clasice și atunci vor determina un fenomen de toleranță imediat și un fenomen de dependență mult mai rapid.

Efectul devastator al substanțelor sintetice

Vă dau doar un exemplu între marihuana, planta pe care tinerii o fumează, și canabinoizii sintetici potența este de 80 de ori mai mare în cazul substanțelor sintetice de tip canabinoid și atunci efectele de dependență apar mult mai rapid. Şi, evident, odată ce dependența aceasta se instalează, apare și un sevraj extrem de important, adică acești tineri nu se mai pot abține în a consuma astfel de substanțe.

Ce trebuie să ne îngrijoreze este nu neapărat efectul imediat. Multă lume este înspăimântată se efectul imediat, însă pe mine, ca toxicolog, mă înspăimântă efectul pe termen mediu și lung, pentru că aceste substanțe folosite din perioada adolescenței vor modifica structura și funcționare a sistemului nervos central, iar acești tineri vor dezvolta în timp tulburări de comportament", a spus medicul Radu Ţincu la Antena 3 CNN. 

Substanţele interzise şi efectele halucinogene asupra percepției 

Întrebat apoi ce se întâmplă cu un tânăr care ajung în situația să-și ucidă părinții, medicul a spus: 

"Depinde de ce substanțe folosesc. O parte din aceste substanțe sunt halucinogene. Ele determină o serie de halucinați vizuale sau auditive. Gândiți-vă ce se întâmplă atunci când auzim sau vedem lucruri care în realitate nu există. Înțeleg din declarațiile tânărului care și-a ucis mama, că acesta o vedea ca fiind un diavol și atunci evident că a acționat în consecință. Aceste tulburări psihotice pe care le induc aceste substanțe sunt foarte frecvente. Am avut tineri care credeau, spre exemplu, că au puteri supranaturale. Ei credeau că pot să zboare de pe blocuri fără să aibă niciun fel de problemă. Mulți dintre ei au aveau ideea că posedă puteri supranaturale și că sunt eroi imaginari din diferite firme de animație.

Însă ceea ce cred că trebuie să ne pună pe gânduri este faptul că un consum cronic de substanțe psihoactive din perioada adolescenței va determina modificări de comportament. Acești tineri au tot felul de tulburări de comportament care înseamnă agresivitate și auto-agresivitate. Am avut tineri aduși cu poliția de acasă pentru că își maltratau părinții sau își agresau frații. Deci avem o serie întreagă de comportamente anormale pe care aceste substanțe le induc. Cred că peste 10-15 ani societatea va arăta altfel dacă vom continua să consumăm substanțe psihoactive în același ritm și dacă acești tineri vor avea acces la astfel de substanțe", a mai spus dr. Radu Ţincu.

Care este cel mai tânăr consumator de droguri din România

Întrebat în continuare care este cel mai tânăr consumator de droguri din România, medicul Radu Ţincu a spus:

"Eu am avut un tată care a venit cu o fetiță de 13 ani căreia îi găsise în ghiozdanul de școală pliculețe de canabis. E cea mai tânără pacientă pe care am văzut-o, dar înțeleg, chiar și din rapoartele oficiale, că vârsta de 12-13 ani a devenit o vârstă uzuală în consumul de droguri și, din păcate, la vârsta aceasta de 13 ani au fost identificați chiar și traficanți, dealeri de substanțe stupefiante în liceele sau școlile în care aceștia învăță", a mai spus medicul Radu Ţincu, medic specialist ATI şi toxicologie, la Antena 3 CNN. 

×
Subiecte în articol: Dr. Radu Ţincu consum droguri
Parteneri
Stradă surpată şi în Cluj-Napoca Traficul este restricționat
x close