Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Sinteza zilei Tudor Ciuhodaru, despre apariția lui Putin de Ziua Victoriei: ”Pare îmbătrânit, stresat”

Tudor Ciuhodaru, despre apariția lui Putin de Ziua Victoriei: ”Pare îmbătrânit, stresat”

Medicul Tudor Ciuhodaru a comentat apariția lui Vladimir Putin la parada organizată de Ziua Victoriei în Piața Roșie din Moscova, din perspectiva stării de sănătate.

Tudor Ciuhodaru, despre apariția lui Putin de Ziua Victoriei: ”Pare îmbătrânit, stresat”
Sursa foto: Antena 3 & Getty Images
de Redacția Antena 3 CNN    |    09 Mai 2022   •   22:33

„Mă uitam la imaginile din martie, de când era pe stadion. Într-o lună și jumătate aspectul feței este altfel, pare îmbătrânit, stresat, rotund, acea adipozitate și imagine în lună plină care ar putea să sugereze un exces de glucocorticoizi.

Dacă vorbim despre o afecțiune osteoarticulară, mai ales de cauză autoimună, în aceste afecțiuni se administrează astfel de medicamente. În acest context fața este deformată, se atrofiază pielea, inclusiv la nivelul feței și se văd mai bine vasele, așa că un astfel de pacient, mai ales când apare în public, ar putea să aibă nevoie de machiaj.

Apar dureri importante mai ales din cauza osteopeniei și osteoporozei la nivelul coloanei vertebrale. Aceste dureri pot să se întâlnească și la nivelul oaselor lungi, inclusiv acolo unde vedeți că este acoperit cu păturica.”, a declarat Tudor Ciuhodaru la ”Sinteza Zilei”.

Vladimir Putin a observat luni parada de Ziua Victoriei în Piața Roșie din Moscova.

Președintele Rusiei a participat la eveniment - care comemorează capitularea Germaniei naziste în 1945 - pentru a ține un discurs în timpul căruia a proiectat o imagine a forței și puterii militare rusești.

Presa internațională a remarcat că, în pofida așteptărilor, Vladimir Putin nu a declarat în mod formal război Ucrainei - pentru a putea decreta mobilizarea generală - și nici nu a făcut vreun anunț special legat de campania din Ucraina.

Vladimir Putin a spus că trupele și voluntarii din regiunea Donbas, din estul Ucrainei, "luptă pentru patria-mamă, pentru viitorul Rusiei".

Președintele rus a acuzat Occidentul de pregătirea unei invazii în ceea ce liderul de la Kremlin a numit "teritoriile noastre".

El a numit NATO "o amenințare evidentă" pentru Rusia și a spus că "operațiunea militară specială" a fost o decizie necesară și corectă.

×
Subiecte în articol: Vladimir Putin Tudor Ciuhodaru
Parteneri
Perioada care se va lua în calcul la pensie. Anunțul ministrului Muncii
x close