Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Voi cu Voicu Dr. Eben Alexander, medic neurochirurg, despre scopul reîncarnării. Care este calea spre mântuire

Dr. Eben Alexander, medic neurochirurg, despre scopul reîncarnării. Care este calea spre mântuire

Eben Alexander medicul care s-a recuperat miraculos după ce a stat în comă 7 zile vine cu dovada lumii de dincolo şi explică scopul reîncarnării şi cum pot sufletele să parcurgă calea spre mântuire în viețile trăite aici pe Pământ.

Dr. Eben Alexander, medic neurochirurg, despre scopul reîncarnării. Care este calea spre mântuire
de Claudia Popovici    |    18 Dec 2021   •   22:22

Întrebat care este scopul reincarnării şi dacă a văzut iadul şi raiul în lumea de dincolo în timpul cât a stat în comă după ce a fost afectat de o boală rară, medicul neurochirurg Eben Alexander a spus că nu a văzut iad sau condamnare în acel univers spiritual.

Medicul subliniază că în moarte clinică omul experimentează toate momentele din care a avut de învățat şi vede imaginea întregii sale vieţi trecându-i prin faţa ochilor, dar şi emoțiile celor care au fost influențați, afectaţi, inspirați sau motivați de acțiunile sale.

Astfel, el explică existența iadului ca fiind suma acelor experienţe negative din viaţa unui om. Calea spre mântuire, spune medicul, va fi mereu parcursă prin iubire şi compasiune şi respect.

„Totul se rezumă la relații şi la dragostea faţă de noi şi faţă de ceilalți"

„Nu există aşa ceva acolo. Sigur că poţi să explici conceptul uman al iadului venind din ceea ce s-a întâmplat în viaţa ta pentru că ai adus suferință altora.

De aceea când vei trece dincolo şi vei conștientiza asta va fi un iad din punctul tău de vedere. Dar, revederea vieţii ne permite să ne revanșăm în următoarele reîncarnări. De fapt, trebuie să înveți să îţi plătești păcatele. Trebuie să ajungem să trăim într-o lume în care să ne tratăm cu dragoste necondiționată, cu compasiune şi respect. Acolo ne duce conştiinţa.

Trebuie să recunoaștem că în moartea clinică prin aceste stări ale revederii cu cei dragi avem șansa de a ne răscumpăra greșelile când trecem în lumea de dincolo. Totul se rezumă la relații şi la dragostea faţă de noi şi faţă de ceilalți. Asta este universul şi această dragoste trebuie împărtășită”, a spus dr. Eben Alexander.

Cum arată Raiul şi Dumnezeu în lumea de dincolo

„Lumea de dincolo este pe mai multe niveluri. Sunt lucruri care par primitive şi simple care apoi avansează către alte căi mai strălucitoare unde totul devine mai complex. Sunt coruri de îngeri, sunt fluturi şi exemple de îngeri păzitori. Acolo am devenit una cu forţa vindecătoare a dragostei din Univers a Creatorului şi aşa am constatat că nu suntem niciodată rupți de această realitate de această ființă din noi. Ținem constant legătura cu acest tărâm spiritual.

„Evoluția nu ţine doar de planul fizic, ci şi de evoluția conştiinţei"

Este ceva care îţi dă foarte multă forță. În literatura de specialitate mai mult de 95% din cazuri vorbesc de o experienţă plină de dragoste, iar noi ne scăldăm în această dragoste când călătorim în lumea de dincolo. Este o pregătire pentru a trăi viaţa trecând prin toate aceste procese.

Evoluția nu ţine doar de planul fizic, ci şi de evoluția conştiinţei. La asta mă refer eu când vorbesc despre reîncarnare. Este conceptul de transformare şi de progresie în mai multe vieţi. Din multe puncte de vedere este ceea ce ne așteptam şi știam cumva şi există dovezi care nu pot fi negate legate de reîncarnare.

Ajungem într-un punct care este dincolo de contribuția noastră pe pământ care poate fi filantropică sau altruistă ca a Maicii Tereza, care ne poate da ideea de sfințenie sau evoluție. Dar, în principiu, este o conștiință care evoluează pe care oamenii trebuie să o înțeleagă ca pe o forță de a manifesta această dragoste”, a mai spus medicul neurochirurg Eben Alexander în emisiunea Voi cu Voicu de la Antena 3. 

×
Parteneri
Calitatea aerului din România, afectată de praful saharian
x close