Antena 3 CNN Externe Anonymous ameninţă cu lansarea unei BOMBE după atacul asupra Departamentului de Justiţie al Statelor Unite

Anonymous ameninţă cu lansarea unei BOMBE după atacul asupra Departamentului de Justiţie al Statelor Unite

Anonymous ameninţă cu lansarea unei BOMBE după atacul asupra Departamentului de Justiţie al Statelor Unite
de N.B.    |    28 Ian 2013   •   12:57

Pagina de internet a Comisiei pentru Sentinţe din cadrul Departamentului de Justiţie al Statelor Unite a fost atacată, duminică dimineaţă, de un grup de hackeri, care susţin că fac parte din Anonymous, relatează CNN.

Hackerii susţin că atacul face parte dintr-o acţiune mult mai amplă, plănuită şi calculată mult timp, care a fost lansată în replică la moartea lui Aaron Swartz.

Swartz, un activist al Internetului liber, cofondator al celebrei reţele Reddit, Creative Commons şi Demand Progress, s-a sinucis pe 11 ianuarie, la New York. În septembrie 2012 el a fost condamnat pentru hacking, după ce a descărcat milioane de articole academice din baza de date de la Massachussetts Institute of Technology.El fusese arestat în iulie 2011 după ce a reuşit să extragă prin procedeul de scraping 4 milioane de studii academice.

Conform mesajului transmis de Anonymous, procurorii care s-au ocupat de caz şi Comisia pentru Sentinţe au făcut presuni, ameninţând cu sentinţa maximă, încercând să obţină de la Swartz informaţii despre alţi hackeri.

Moartea lui Swartz a depăşit o limită pentru Anonymous, iar hackerii au ameninţat că deţin o serie de informaţii sensibile ale mai multor instituţii ale guvernului, pe care le vor face publice. "Vă vom arăta ce înseamnă cu adevărat infiltrarea. Vom servi sistemului propria reţetă. A venit momentul ca ei să simtă sentimentul de neajutorare şi frică ce apare când eşti obligat să joci un joc care este montat împotriva ta".

"Toată lumea are secrete şi unele lucruri nu ar trebui publicate" avertizează hackerii, spunând că deţin un "focos" de informaţii răspândit pe numeroase servere în toată lumea, care va fi "detonat" dacă sistemul corupt nu va fi corijat.

"Schimbare sau haos", este ameninţarea lansată de Anonymous.



FBI a anunţat că investighează atacul. "Am aflat de infiltrare de îndată ce s-a întâmplat şi ne ocupăm de acesta ca de orice investigaţie criminală", se arată într-un comunicat citat de Reuters.

Deşi s-a vehiculat că Swartz risca o sentinţă de 35 de ani în închisoare şi amenzi în valoare de aproximativ un milion de dolari, exista şi varianta unei înţelegeri între procurori şi avocaţii săi. Conform unor surse, cu doar două zile înainte de moartea sa, era "în cărţi" o variantă în care el se declara vinovat pentru toate cele 13 capete de acuzare şi ar fi urmat să primească doar şase luni de închisoare.

Procurorii, acuzaţi de presiunile care l-au determinat pe Swartz să se sinucidă, au întărit teoriile conform cărora lucrau la obţinerea unei înţelegeri cu avocaţii hackerului.

"S-a observat că nu există dovezi care să ateste faptul că Swartz ar fi comis atacurile pentru un câştig financiar personal şi este recunoscut de către procurori că acţiunile sale, deşi ilegale, nu necesitau o pedeapsă atât de severă precum cele autorizate de Congres şi cerute de Ghidul pentru Sentinţe în cazuri ca acesta", a declarat procurorul Carmen Ortiz, referitor la cazul lui Aaron Swartz.

"În discuţiile cu avocaţii săi, am luat în considerare o sentinţă potrivită pentru ceea ce a făcut. Recomandarea noastră pentru judecător ar fi fost o sentinţă de şase luni într-o închisoare de securitate scăzută", continuă declaraţia emisă de procuror.

×
Parteneri
România, sub asaltul valului de praf saharian
x close