Antena 3 CNN › Externe › Arabia Saudită insistă să organizeze „Davosul Deşertului”. Oferă chiar şi servicii speciale pentru invitaţii speriaţi de bombardamente

Arabia Saudită insistă să organizeze „Davosul Deşertului”. Oferă chiar şi servicii speciale pentru invitaţii speriaţi de bombardamente

A.O.
2 minute de citit Publicat la 16:54 14 Oct 2026 Modificat la 16:54 14 Oct 2026
riad
Arabia Saudită a anulat recent mai multe evenimente, inclusiv festivalul de muzică MDLBEAST Soundstorm şi Festivalul Internaţional de Film de la Marea Roşie. Foto: Getty Images

Arabia Saudită insistă să organizeze „Davosul Deșertului” și oferă servicii speciale pentru invitații care sunt speriați de bombardamentele rebelilor houthi pro-iranieni, relatează Agerpres. Surse diplomatice au declarat pentru AFP că organizatorii forumului au contactat ambasade şi companii străine pentru a le pune la dispoziție avioane private până la aeroportul Dhahran din estul Arabiei. Totuși, potrivit AFP, deja sunt directori care și-au anulat participarea, deoarece nu vor să-și riște viața. 

Conferința Future Investment Initiative (FII), supranumită „Davosul deşertului”, va fi organizată și în acest an, dar în format hibrid, după ce invitații s-au arătat speriați de atacurile rebelilor houthi. 

Capitala Arabiei Saudite găzduieşte de obicei numeroase evenimente internaţionale, dar Riadul a devenit o țintă a atacurilor rebelilor houthi pro-iranieni din Yemen.

Concentrate mult timp pe zona aeroportului şi la periferia Riadului, rebelii houthi au început acum să lovească chiar şi centrul oraşului. Localnicii au povestit că au auzit exploziii și că au văzut interceptări de rachete. De asemenea, au fost incidente în care bucăți din rachetele distruse au căzut peste oameni. 

Cum încearcă Arabia Saudită să-i convingă pe invitați să participe la FII

Forumul Future Investment Initiative (FII) ar urma să aibă loc în perioada 26-29 octombrie. „Davosul deşertului” reuneşte în fiecare an personalităţi importante din finanţele internaţionale. La ediţia din 2025 au participat și directorii generali de la giganţii BlackRock, Larry Fink, JPMorgan Chase, Jamie Dimon şi Goldman Sachs, David Solomon.

Mai multe surse diplomatice au dezvăluit pentru AFP că autorităţile de la Riad iau în considerare inclusiv transportul unor participanţi cu avioanele private până la alte aeroporturi şi apoi pe cale rutieră până la locul de desfăşurare a conferinţei.

Potrivit unor surse diplomatice, organizatorii forumului au contactat ambasade şi companii străine pentru a le facilita participarea de la distanţă.

Discuţiile s-au concentrat pe transportul participanţilor cu avion privat până la aeroportul Dhahran din estul Arabiei Saudite, de unde participanţii urmează să călătorească pe şosea până la Riad.

„Ne-au contactat şi au sugerat ca participanţii să călătorească până la Manama sau Doha”, înainte de a fi transportaţi pe cale terestră până în capitala saudită, a declarat un diplomat asiatic.

Aeroportul din Riad, vizat de mai multe atacuri mortale ale rebeli houthi, este închis de săptămâna trecută, fără a fi anunţată o dată de redeschidere.

O diplomată occidentală a spus că un singur director de companie din ţara sa urma să participe la ediţia din acest an a FII, dar s-a răzgândit și şi-a anulat călătoria din motive de securitate.

„Nu cred că cineva şi-ar risca viaţa pentru a participa la o conferinţă de investiţii”, a spus un alt diplomat occidental.

Arabia Saudită a anulat recent mai multe evenimente, inclusiv festivalul de muzică MDLBEAST Soundstorm şi Festivalul Internaţional de Film de la Marea Roşie.

Lansat în 2017, Future Investment Initiative (FII) îşi propune să promoveze strategia „Vision 2030” a prinţului moştenitor Mohammed bin Salman, un amplu program de reforme destinate diversificării economiei Arabiei Saudite, puternic dependentă de petrol.

Autorităţile de la Riad mizau pe ediţia din acest an a Future Investment Initiative (FII) pentru a revitaliza megaproiectele prevăzute în „Vision 2030”, dintre care mai multe, în special oraşul futurist Neom, au fost amânate sau revizuite.

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine

Parteneri

x close