Antena 3 CNN Externe Cel puţin 83 de lideri din întreaga lume şi-au confirmat prezenţa la funeraliile lui Nelson Mandela

Cel puţin 83 de lideri din întreaga lume şi-au confirmat prezenţa la funeraliile lui Nelson Mandela

Cel puţin 83 de lideri din întreaga lume şi-au confirmat prezenţa la funeraliile lui Nelson Mandela
Sursa foto: Foto: Intact Images/EPA
de M.T.    |    09 Dec 2013   •   17:33

Cel puţin 83 de lideri din întreaga lume şi-au confirmat prezenţa la funeraliile fostlui preşedinte sud-african Nelson Mandela, care vor avea loc pe 15 decembrie, pe stadionul FNB din Johannesburg, informează EFE, citată de Agerpres.

Pe lista prezentată luni de Ministrul pentru Relaţii Internaţionale şi Cooperare din Africa de Sud nu figurează deocamdată preşedintele SUA, Barack Obama, cu toate că acesta şi-a anunţat prezenţa.

Secretarul general al Naţiunilor Unite, Ban Ki-moon, şi-a confirmat prezenţa la ceremonii, în timp ce China va fi reprezentată de vicepreşedintele Li Yuanchao.

Printre liderii europeni importanţi care se vor afla la  Johannesburg se numără preşedintele francez, Francois Hollande, şi şefii guvernelor britanic, David Cameron, spaniol, Mariano Rajoy, şi italian, Enrico Letta.

Din America Latină vor fi prezenţi, între alţii, preşedinţii Braziliei, Dilma Rousseff, al Cubei, Raul Castro, al Venezuelei, Nicolas Maduro, şi al Mexicului, Enrique Pena Prieto.

Organizaţii regionale precum Uniunea Europeană vor fi reprezentate la nivel înalt, de preşedinţii Consiliului UE, Herman Van Rompuy, şi cel al Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, Uniunea Africană - de preşedintele Comisiei, Nkosazana Dlamini Zuma, Commonwealth - de Kamalehs Sharma, iar Liga Arabă - de Samir Hosni.

Peste 34 de ţări africane au confirmat de asemenea prezenţa şefilor lor de stat, între care veteranii de pe continent Teodoro Obiang Nguema, din Guineea Ecuatorială, şi Robert Mugabe, din Zimbabwe.

Dintre şefii de stat membri ai monarhiilor vor fi regele Belgiei, Felipe, Mare Duce al Luxemburgului, Enrique I, şi Regina Iordaniei, Rania.

Dintre casele regale care vor fi reprezentate de moştenitorii coroanelor se numără principele de Asturias, Felipe de Borbon, moştenitorul coroanei regale britanice, Charles, prinţul Arabiei Saudite, Muqrin bin Abdulaziz Al Saud, prinţul Naruhito al Japoniei, Haakon al Norvegiei, Federick al Danemarcei şi prinţesa Victoria a Suediei.

Papa Francisc l-a desemnat pe cardinalul Peter Kodwo Appiah Turkson, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Justiţie şi Pace, să îl reprezinte la funeraliile de stat ale lui Nelson Mandela.

Şi-au anunţat de asemenea prezenţa la aceste funeralii foştii preşedinţi americani Bill Clinton şi George W. Bush, dar şi foştii premieri britanici Tony Blair, Gordon Brown şi John Major.

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a hotărât să renunţe la participarea sa la funeraliile lui Mandela din cauza costurilor implicate de călătoria în Africa de Sud.

×
Subiecte în articol: Nelson Mandela funeralii Africa de Sud
Parteneri
Armand a fost trimisă în judecată. Mesajul său către Marcel Ciolacu
x close