Antena 3 CNN Externe Mapamond Arabia Saudită vrea o stațiune montană cu 30 km de pârtii de schi în deșert, dar s-a dovedit a fi "cel mai dificil proiect" al său

Arabia Saudită vrea o stațiune montană cu 30 km de pârtii de schi în deșert, dar s-a dovedit a fi "cel mai dificil proiect" al său

G.M.
2 minute de citit Publicat la 14:02 25 Aug 2025 Modificat la 14:07 25 Aug 2025
plan statiune trojena
Stațiunea montană de schi Trojena e parte a proiectului futurist Neom al Arabiei Saudite. FOTO: Profimedia Images

Stațiunea montană de schi Trojena, parte a proiectului futurist Neom al Arabiei Saudite, considerat cel mai mare șantier de construcții din lume, este puțin probabil să fie gata la timp pentru Jocurile Asiatice de Iarnă din 2029, scrie Newsweek.

Potrivit publicației de business The Edge Malaysia, competiția ar putea fi mutată în Coreea de Sud, după cum a transmis una dintre companiile majore de inginerie și construcții implicate în proiect.

Newsweek a contactat atât Eversendai Corporation Berhad, contractorul implicat, cât și reprezentanții Neom, pentru comentarii.

Informația confirmă relatările multiple din presă privind întârzieri și depășiri bugetare asociate proiectului de top al Arabiei Saudite.

Neom se dezvoltă în provincia Tabuk, pe coasta Mării Roșii, și include mai multe zone futuriste: The Line, Oxagon și Trojena – o stațiune montană de schi construită în deșert, care va depinde de zăpadă artificială pentru a oferi sporturi și activități de iarnă pe tot parcursul anului.

„Cel mai mare și mai dificil proiect”

Eversendai Corporation Berhad a anunțat că lucrările la Trojena continuă „fără întreruperi”, chiar dacă există posibilitatea ca Jocurile Asiatice de Iarnă din 2029 să fie mutate în altă țară.

„Ca în orice proiect de asemenea amploare, au apărut provocări în stadiile incipiente – în special legate de termenele de execuție și de terenul și condițiile geologice mai complexe decât se aștepta”, a precizat compania într-un comunicat publicat duminică de The Edge Malaysia. „Aceste probleme, deși semnificative, nu sunt însă e netrecut”, a adăugat aceasta.

Eversendai a semnat contractul pentru Trojena în martie anul trecut, descriindu-l drept „cel mai mare și mai dificil proiect” al său. În raportul anual din 2024, compania nota că lucrările „au progresat bine”.

Stațiunea Trojena este construită pe muntele Jebel al Lawz, în nord-vestul Arabiei Saudite, la o altitudine de peste 2.600 metri și pe o suprafață de circa 2.250 kilometri pătrați. Proiectul va include aproximativ 30 de kilometri de pârtii de schi și un imens lac artificial.

În declarația publicată de The Edge Malaysia, Eversendai a precizat: „Pentru a gestiona presiunile asociate termenelor strânse și provocărilor logistice, guvernul saudit explorează opțiunea transferului dreptului de găzduire a Jocurilor Asiatice de Iarnă către Coreea de Sud. Această ajustare strategică ar oferi timpul și flexibilitatea necesare pentru succesul pe termen lung al proiectului Trojena Ski Village, fără a compromite viziunea și obiectivele sale.”

La rândul său, Sahar Al-Anbar, purtător de cuvânt al Neom, a scris pe LinkedIn la începutul lunii august: „Este firesc ca un proiect de o asemenea amploare să treacă prin perioade de revizuire și ajustare. Aceste acțiuni sunt de fapt liniștitoare și reflectă o gestionare responsabilă. Prin reevaluarea resurselor, Neom adoptă o abordare proactivă pentru a rămâne în linie cu obiectivele sale ambițioase pe termen lung.

Deocamdată, Neom nu a făcut publică o actualizare detaliată privind stadiul general al proiectelor sale, după numirea unui nou director executiv.

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close