Antena 3 CNN Externe Milionar american de 78 de ani, condamnat pe viață pentru uciderea jurnalistei care urma să dezvăluie adevărul despre dispariția soției sale

Milionar american de 78 de ani, condamnat pe viață pentru uciderea jurnalistei care urma să dezvăluie adevărul despre dispariția soției sale

Magnatul imobiliar Robert Durst, personaj principal într-un serial HBO dedicat crimelor de care acesta a fost acuzat, și-a aflat sentința, relatează presa internațională.

Milionar american de 78 de ani, condamnat pe viață pentru uciderea jurnalistei care urma să dezvăluie adevărul despre dispariția soției sale
de Adrian Iclozan    |    15 Oct 2021   •   11:19

Durst (foto), în vârstă de 78 de ani și bolnav de cancer, a fost găsit vinovat, luna trecută, de uciderea jurnalistei și scriitoarei Susan Berman.

Vineri, el a fost condamnat la închisoare pe viață, fără posibilitatea de a fi eliberat condiționat.

Ancheta a stabilit iar instanța de judecată a decis că Durst a ucis-o în anul 2000 pe Berman pentru a o împiedica să relateze cum multimilionarul și-a ucis soția.

Berman a jucat rolul de purtător de cuvânt pentru Durst atunci când acesta a fost suspectat de autorități în cazul dispariției soției sale.

Durst a negat acuzațiile. După sentința pronunțată vineri, avocatul său a anunțat că intenționează să facă apel.

Condamnatul a fost caracterizat de procurori drept un "psihopat narcisist".

Seria crimelor a început cu dispariția soției

Soția lui Robert Durst, Kathleen McCormack, studentă la medicină, a dispărut în 1982. Ea a fost declarată legal decedată în 2017, deși cadavrul nu i-a fost găsit.

Procurorii iau în calcul formularea de noi acuzații la adresa lui Durst în acest ultim caz. Ei susțin că Durst a omorât trei persoane: Berman, McCormack și Morris Black, un vecin care i-a aflat în 2001 adevărata identitate, în vreme ce multimilionarul se ascundea în Texas.

Durst a invocat legitima apărare și a fost achitat de uciderea lui Black, căruia ulterior i-a dezmembrat cadavrul. 

După verdictul pronunțat în septembrie, familia lui Kathleen McCormack a dat publicității o scrisoare în care solicită procurorilor să-l pună sub acuzare pe Durst și pentru moartea soției sale.

"Sistemul judiciar din Los Angeles a făcut dreptate familiei Berman. Este timpul ca sistemul judiciar din Westchester County, New York, să facă același lucru pentru familia McCormak", se spune în scrisoare.

Arestat în 2015, după ce și-a recunoscut crimele într-o secvență din documentarul polițist

Membru renegat al uneia dintre cele mai bogate dinastii imobiliare din New York, Robert Durst suferă de cancer la vezica urinară. Sănătatea i s-a deteriorat după documentarul "The Jinx", realizat de HBO.

Durst a fost arestat în 2015, în noaptea dinaintea difuzării ultimului episod din documentarul "The Jinx".

În secvențele difuzate, el poate fi auzit murmurând în timp ce, aparent, credea că vorbește singur: "Ce dracu' am făcut? I-am omorât pe toți, bineînțeles".

Fratele său, Douglas Durst, care a depus mărturie la proces, a declarat în fața judecătorului: "Cred că (lui Robert) i-ar plăcea să mă ucidă".

×
Subiecte în articol: Robert Durst inchisoare pe viata
Parteneri
Sancţiuni pentru medicii care duc pacienţii de la stat la privat
x close