Antena 3 CNN Externe Războiul Rusiei în Ucraina: "Va fi oribil, cu multe victime. Va fi îngrozitor", estimează un general american

Războiul Rusiei în Ucraina: "Va fi oribil, cu multe victime. Va fi îngrozitor", estimează un general american

Generalul Mark Milley, președintele Comitetului Șefilor de Stat Major din SUA, a avertizat că anvergura forțelor trimise de Rusia la granița cu Ucraina înseamnă că un atac va fi urmat de consecințe grave.

Războiul Rusiei în Ucraina: "Va fi oribil, cu multe victime. Va fi îngrozitor", estimează un general american
Sursa foto: hepta
de Redacția Antena 3 CNN    |    29 Ian 2022   •   12:33

Milley a arătat că rușii au masat în zonă trupe aparținând mai multor arme, ceea ce arată că, dacă va fi război, va fi unul amplu.

"(...) Ținând cont de tipul forțelor desfășurate, forțe de manevre terestre, artilerie, rachete balistice, aviație, toate puse la un loc, dacă toate acestea sunt dezlănțuite asupra Ucrainei (...) efectul va fi un număr considerabil de victime.

Și vă puteți imagina ce ar putea însemna asta în zone urbane dens populate (...) Va fi oribil, va fi îngrozitor. Nu este nevoie să se întâmple asta. Credem că rezultatul diplomatic este calea de urmat în acest caz", a estimat generalul.

La rândul său, secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a spus că SUA sunt angajate să ajute Ucraina să se apere singură, inclusiv prin furnizarea mai multor arme.

Austin a apreciat că un război nu este inevitabil și că încă ar fi "timp și loc de diplomație".

El i-a cerut lui Vladimir Putin să își retragă trupele masate în apropierea frontierei cu Ucraina. 

Vineri, președintele SUA, Joe Biden, a anunțat că va trimite "un mic număr" de militari în Europa de Est "în perioada următoare", pentru a întări prezența NATO în regiune. 

El nu a spus unde vor fi trimise aceste trupe și nici când vor ajunge.

În cursul acestei săptămâni, Pentagonul a precizat că 8.500 de militari au fost plasați în alertă, fiind gata de a fi desfășurați rapid.

Analiză BBC: Putin a ajuns unde a vrut, adică în centrul atenției. Dacă va fi război, va fi unul murdar

Este interesant că toată lumea vrea să dea impresia că face ceva, însă nimeni nu dorește s-o facă personal. Cu alte cuvinte, nu doresc ca trupele lor să fie acolo, luptând în Ucraina împotriva Rusiei, arată Lysa Doucet, șefa corespondenților internaționali BBC, într-un comentariu dedicat crizei de la frontiera ruso-ucraineană

Potrivit acesteia, toată lumea are un interes legat de acest război.

Joe Biden s-a confruntat cu critici acerbe acasă, după dezastrul retragerii din Afganistan. Germania se află în era de după Angela Merkel. Marea Britanie se chinuie, după Brexit, să-și reafirme locul în lume iar în Franța, Emmanuel Macron se află în perioada dinaintea alegerilor prezidențiale care sunt programate în luna aprilie a acestui an.

"Toți vor să împiedice un război la porțile Europei, în condițiile în care președintele ucrainean Volodimir Zelensky a arătat că dacă începe războiul în Ucraina, conflictul se va revărsa peste granițele acesteia.

Liniile telefonice se încing: președintele Biden a discutat cu președintele Putin, președintele Macron a discutat cu președintele Putin și, se pare, chiar și premierul Boris Johnson va discuta cu președintele Putin. Liderul rus este acolo unde a vrut să fie - în centrul atenției mondiale", remarcă Doucet, înainte de a concluziona:

"În plină iarnă ucraineană foarte, foarte friguroasă, calea de urmat nu e foarte clară dar este, în schimb, foarte clar că, dacă lucrurile evoluează spre război, va fi un război foarte murdar, cu consecințe vaste."

Exerciții militare ruse în poligonul Kuzminsky din regiunea Rostov, ianuarie 2022

×
Subiecte în articol: razboi Ucraina Mark Milley
Parteneri
Momentul terifiant când un stâlp e înghițit de craterul din Slănic
x close