Antena 3 CNN Externe Trump, tot mai hotărât să nu extindă armistițiul tarifar: Le trimit scrisori cu tarifele, iar dacă nu acceptă, le doresc mult noroc

Trump, tot mai hotărât să nu extindă armistițiul tarifar: Le trimit scrisori cu tarifele, iar dacă nu acceptă, le doresc mult noroc

B.N.
2 minute de citit Publicat la 20:41 29 Iun 2025 Modificat la 20:43 29 Iun 2025
Donald Trump ține un carton cu tarife în mână
Trump a anunțat taxele vamale uriașe aplicate importurilor din zeci de țări pe 2 aprilie, de "Ziua Eliberării" Foto: Getty Images

Președintele american Donald Trump a declarat duminică că nu consideră necesară prelungirea termenului limită pentru intrarea în vigoare a taxelor vamale uriașe aplicate importurilor din zeci de țări, inclusiv din UE, precizând că preferă să trimită țărilor o scrisoare în care să stabilească direct tarifele pe care acestea vor trebui să le plătească, informează EFE, potrivit Agerpres.

"Nu cred că va trebui să o fac. Aș putea, nu este mare lucru, dar ceea ce vreau să fac și ceea ce voi face la un moment dat, înainte de 9 iulie, este să trimit o scrisoare tuturor acestor țări", a spus președintele SUA într-un interviu în cadrul emisiunii Sunday Morning Futures de la Fox News.

Liderul republican a constatat că nu este fezabil să vorbească cu toate țările.

"Sunt 200. Nu se poate vorbi cu toți. Nu contează câte persoane ai, nu se poate. Vom trimite o scrisoare în care le vom spune: asta este ceea ce va trebui să faceți pentru a cumpăra în Statele Unite, ca în marile depozite", a spus Trump, subliniind că Washingtonul va stabili tariful și, în cazul în care nu va fi acceptat, le dorește 'mult noroc", pentru că acesta va fi sfârșitul acordului.

Existau deja semnale că Trump se gândește la această decizie: purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a declarat joi că liderul SUA ar putea prelungi termenul limită pentru intrarea în vigoare a taxelor vamale uriaşe, aplicate importurilor din zeci de ţări, inclusiv din UE.

Potrivit Axios, Trump a făcut promisiuni similare privind scrisori tarifare unilaterale pe 16 mai și 11 iunie, spunând de ambele ori că acestea vor fi trimise în 2 până la 3 săptămâni, lucru care nu s-a întâmplat.

De când a revenit la putere pe 20 ianuarie, Donald Trump a crescut taxe globale pe care apoi le-a suspendat parțial pentru a oferi timp țărilor să negocieze noi acorduri comerciale.

În această perioadă, SUA au încheiat deja acorduri cu China și Regatul Unit, iar în această săptămână Washingtonul a întrerupt cu efect imediat dialogul cu Canada din cauza impozitelor preconizate să fie aplicate de această țară serviciilor digitale ale giganților tehnologici americani.

Vineri, Trump a anunțat într-o postare pe platforma Truth Social, că SUA pun capăt discuțiilor comerciale cu Canada și că, în curând, va fi introdus un nou tarif vamal pe care Ottawa va trebui să îl plătească. Decizia vine după luni de negocieri, încheiate brusc în urma deciziei Canadei de a introduce o taxă pe serviciile digitale.  

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close