Antena 3 CNN Externe Donald Trump amână până la 9 iulie aplicarea taxelor vamale de 50% pentru UE

Donald Trump amână până la 9 iulie aplicarea taxelor vamale de 50% pentru UE

G.M.
2 minute de citit Publicat la 07:56 26 Mai 2025 Modificat la 07:56 26 Mai 2025
donald trump
Donald Trump amână până la 9 iulie aplicarea taxelor vamale de 50% pentru UE. Foto: Getty Images

Preşedintele Donald Trump a declarat că Statele Unite vor amâna aplicarea taxelor vamale de 50% asupra produselor din Uniunea Europeană de la 1 iunie până la 9 iulie, pentru a câştiga timp pentru negocieri cu blocul comunitar, scrie The Guardian.

Acordul a fost convenit după o discuţie la telefon cu Ursula von der Leyen, preşedinta Comisiei Europene, care i-a spus duminică lui Trump că „doreşte să înceapă negocieri serioase”, potrivit declaraţiilor preşedintelui american.

„Am spus tuturor celor care au vrut să mă asculte că trebuie să facă asta”, a declarat Trump la Morristown, New Jersey, în timp ce se pregătea să se întoarcă la Washington. Von der Leyen, a spus Trump, a promis o «întâlnire rapidă pentru a vedea dacă putem ajunge la o înţelegere».

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat duminică seară că a avut o "discuţie bună" cu Donald Trump, după ameninţările preşedintelui american de a impune taxe vamale de 50% la importurile din Europa, notează AFP.

"Europa este pregătită să facă să avanseze rapid şi decisiv negocierile. Pentru a ajunge la un acord bun, vom avea nevoie de timp până pe 9 iulie", a declarat ea pe reţeaua socială X. "UE şi Statele Unite au cele mai importante şi mai strânse relaţii comerciale din lume", a reamintit Ursula von der Leyen.

Donald Trump a afirmat vineri că "nu caută un acord" comercial cu Uniunea Europeană şi a ameninţat că va impune taxe vamale de 50% asupra produselor importate din ţările Uniunii Europene începând cu 1 iunie.

Comisia Europeană, care negociază acordurile comerciale în numele UE, a reacţionat imediat cerând respect din partea Washingtonului.

"UE este pe deplin angajată şi hotărâtă să obţină un acord care să funcţioneze pentru ambele părţi", a declarat pe X comisarul european pentru comerţ, Maros Sefcovic, după discuţii cu reprezentantul american pentru comerţ, Jamieson Greer, şi secretarul Comerţului, Howard Lutnick.

Comerţul dintre UE şi SUA "trebuie să se bazeze pe respect mutual, nu pe ameninţări. Noi suntem pregătiţi să ne apărăm interesele", a adăugat el.
Ministrul german de finanţe, Lars Klingbeil, a îndemnat duminică Statele Unite să poarte "negocieri serioase".

"Taxele vamale americane pun în pericol economia americană la fel de mult ca şi economia germană şi europeană", a declarat Klingbeil într-un interviu acordat ediţiei de duminică a jurnalului Bild.

UE a ameninţat la începutul lunii mai că va impune taxe vamale în valoare de 95 de miliarde de euro asupra importurilor din SUA, printre care maşini şi avioane, dacă negocierile comerciale cu Trump eşuează. Comisia a anunţat, de asemenea, că va sesiza Organizaţia Mondială a Comerţului împotriva măsurilor comerciale cu care se confruntă din partea Statelor Unite.

În ultimele luni, Uniunea Europeană a fost lovită de trei ori de taxele vamale impuse de administraţia americană: 25% pentru oţel şi aluminiu, anunţate la mijlocul lunii martie, 25% pentru automobile şi apoi 20% pentru toate celelalte produse europene în aprilie.

Această ultimă suprataxă a fost suspendată până în iulie pentru a permite negocieri. Cu toate acestea, taxe vamale de 10% rămân în vigoare pentru majoritatea bunurilor exportate în Statele Unite de către cele 27 de state membre.

Donald Trump atacă constant Europa de la revenirea sa la Casa Albă, considerând-o "mai rea decât China" în relaţiile comerciale. Statele Unite estimează deficitul lor cu UE în domeniul bunurilor la 235 de miliarde de dolari în 2024, dar Comisia Europeană subliniază că excedentul american în servicii reduce deficitul comercial la 50 de miliarde de euro (aproximativ 57 de miliarde de dolari). 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

x close