Ei sunt miniştrii din Guvernul Ponta II. Vezi cele mai importante date biografice
Publicat la 15:50 19 Dec 2012
<b>Ministru delegat propus pentru Infrastructură - Dan Şova</b>
Senatorul PSD Dan Şova, în prezent ministru pentru relaţia cu Parlamentul, este un critic acerb al lui Traian Băsescu, şi care s-a făcut remarcat curând prin declaraţii controversate despre Holocaust, afirmaţii care s-au soldat cu schimbarea din funcţia de purtător de cuvânt al PSD.
Şova este doctor în drept, membru PSD din 2003 şi senator din 2008. El a fost avocat, asociat al Casei "Şova şi Asociaţii". În ceea ce priveşte experienţa sa profesională, Şova a fost profesor al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti.
La alegerile parlamentare de la sfârşitul lunii august 2008, Şova a fost ales senator în Colegiul uninominal 3 din Circumscripţia electorală 30 din judeţul Olt. El a câştigat un nou mandat de senator la scrutinul din 9 decembrie.
În cea mai recentă declaraţie de avere, Dan Şova apare ca proprietar a trei case, două în Bucureşti şi una în Ilfov, în satul Izvorani, şi al unui autoturism Volkswagen din anul 2007. De asemenea, Şova deţine o colecţie numismatică, cu o valoare estimată de 15.000 de euro, el având trecut şi un depozit bancar cu o valoare de 165.000 euro, precum şi un alt depozit de peste 14.000 de lei. Foto 27/28