Furtuna Eowyn a făcut prăpăd în Irlanda: zboruri anulate, școli închise și rafale de vânt de aproape 200 km/h24 Ian
Maşina Ferrari a lui Donald Trump va fi scoasă la licitaţie. Încă are plăcuţa de înmatriculare a preşedintelui24 Ian
Cum a fost în Trenul Unirii care a plecat din Bucureşti şi a ajuns cu întârziere la Iaşi, din cauza veseliei de la Bârlad şi Vaslui24 Ian
Marinarul român ținut captiv de rebelii Houthi timp de 14 luni a ajuns în România. A fost primit de ministrul de Externe la sediul MAE24 Ian
Descoperire arheologică valoroasă: Peste 1.300 de monede de argint, într-o oală. Comoara a fost îngropată în timpul împăratului Nero24 Ian
După ce orașele le-au fost luate cu asalt de americani, italienii s-au prins că pot cumpăra și ei case de 1 euro: „Am fost orbi”24 Ian
Faleza din Constanța se surpă. Biserica Greacă și Teatrul de Păpuși, la un pas de prăbușire. Iar birocrația blochează consolidările23 Ian
O jucătoare de tenis a anunțat că și-a făcut cont pe OnlyFans și divorțează, după ce a fost eliminată de la Australian Open23 Ian
A23a, cel mai mare aisberg din lume, se află pe un traseu de coliziune cu o insulă britanică: Pinguinii și focile sunt în pericol23 Ian
Un inginer etiopian cu MBA a ajuns maestru de caddy în România. ”Țara asta are ceva pentru toată lumea”23 Ian
Descoperire arheologică neobișnuită: Un „individ cu rang înalt” învelit în gips lichid a fost găsit într-un sarcofag din epoca romană22 Ian
Prima amendă de circulație dată de sistemul automat al Poliției. O șoferiță va primi acasă sacțiunea, deși n-a fost oprită în trafic22 Ian
Oamenii dintr-un sat au fost șocați când au văzut că un munte de gunoaie le bloca singurul drum de acces în localitate22 Ian
Spectacol nocturn, la un festival al lampioanelor din China, înainte de Anul Nou Lunar. Când începe Anul Şarpelui22 Ian
Recuperare după AVC la Spitalul Arcadia din Iași. Cum și-a recăpătat mobilitatea un profesor după AVC21 Ian
Ţinutele în ziua cea mare a învestirii celui de-al 47-lea preşedinte american, Donald Trump. Care au fost cele mai apreciate21 Ian
Pălăria Melaniei, pantaloni scurţi şi lenjerie: obiectele vestimentare cele mai comentate la învestitura lui Trump. „Aproape a zburat”21 Ian
Cum arată serele cu flori exotice din București unde este vară și în toiul iernii: Mii de plante din 300 de specii se vizitează gratuit20 Ian
Se caută bucătari, tâmplari, electricieni sau instalatori pentru Antarctica. Salariul anual și alte beneficii20 Ian
Misterioasele domuri Bungle Bungles: aici au fost descoperite cele mai vechi forme de viață de pe Pământ20 Ian
Imagini cu sute de mii de flori colorate la Amsterdam: Vizitatorii au înfruntat frigul și ceața pentru Ziua Națională a Lalelei20 Ian
Învestirile prezidenţiale în imagini, de la Jimmy Carter la al doilea mandat al lui Donald Trump20 Ian
Ce se întâmplă la balul prezidențial în ziua învestirii președintelui SUA și ce simbolizează. Toți ochii sunt pe rochia Primei Doamne20 Ian
Sătul să aștepte după reparațiile primăriei, un bărbat din Timiș a astupat singur cu asfalt gropile de pe un drum de pământ20 Ian
Un castel de 700 de ani e scos la vânzare. Imagini spectaculoase cu proprietatea de lux care a aparținut de generații aceleiași familii19 Ian
Alertă maximă la Washington, unde au fost ridicate garduri şi securitatea e sporită. FBI se teme de apariția unui "lup singuratic"19 Ian
De ce se înghesuie românii să mănânce kimchi, să cânte Samulnori şi să înveţe coreeană. Valul K-pop şi k-drama a ajuns şi la noi19 Ian
Regina pe care Melania Trump a invitat-o la Mar-a-Lago înainte de învestirea lui Trump. Mesajul transmis după discuția lor18 Ian
Universul din adâncuri: de la viața sexuală a căluților de mare pigmei, la paraziți demni de filmele de groază 18 Ian
Fascinanta viață sălbatică ascunsă de Parcul Național Defileul Jiului. Cum a devenit vidra vedeta zonei18 Ian
Zeci de câini, pisici, papagali şi o găină au fost binecuvântați de un preot catolic: „E o tradiție fantastică”17 Ian
Sabotaj instrumentat de Rusia în România, dejucat de SRI. Un columbian a fost plătit să arunce în aer obiective de securitate națională17 Ian
Ultimele descoperiri făcute de arheologi arată luxul spectaculos al Pompeiului. Contrast puternic între viețile bogaților și sclavilor17 Ian
Scandal cu iz amoros în familia regală Zulu. Prima soţie a regelui nu este de acord cu a treia căsătorie a acestuia17 Ian
O casă din Los Angeles care a scăpat neatinsă de incendii a fost acum ruptă în două de o alunecare de teren17 Ian
Rillete, porcul mistreț salvat de la moarte, lăsat de instanță să trăiască alături de stăpânii lui17 Ian
Accident grav pe o pârtie din Predeal. Un bărbat a pierdut controlul schiurilor și s-a izbit de un copac16 Ian
Pisicile fără stăpân din București, hrănite cu dispozitive inteligente acționate cu pet-uri. Unde au fost amplasate aparatele16 Ian
Secretele mozaicului Alexandru cel Mare, cu 2 milioane de piese, au fost dezvăluite printr-o analiză făcută în premieră mondială16 Ian
Cum arăta în interior casa de 14,5 milioane de dolari a lui Mel Gibson înainte de a fi făcută scrum de incendiul din Los Angeles 16 Ian
Un oraș din Japonia aflat în topul preferințelor turiștilor nu mai suportă aglomerația și va impune o taxă de până la 60 de euro/noapte16 Ian
Clasamentul averilor din familia regală britanică. Regele Charles al-III-lea nu este cel mai bogat. Cine ocupă primul loc16 Ian
Imagini spectaculoase cu "Daniela", primul tunel forat de pe o autostradă din România. E lung de 1.300 de metri și e aproape gata16 Ian
Moțiunea de cenzură ar putea fi depusă astăzi: PSD și AUR fac ultimele pregătiri. Ce arată calculele din Parlament28 Apr
Cursul euro riscă să ajungă la 6 lei. Economist: BNR nu mai poate apăra moneda națională. Ne putem duce într-o criză majorăPublicat acum 9 ore si 1 minut
Protest în Piața Victoriei împotriva măsurilor Guvernului. Sunt aşteptaţi peste 10.000 de manifestanţi28 Apr