Antena 3 CNN Horoscop Dan Adamescu nu făcea nicio mișcare fără să se consulte cu astrologul

Dan Adamescu nu făcea nicio mișcare fără să se consulte cu astrologul

Dan Adamescu nu făcea nicio mișcare fără să se consulte cu astrologul
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    25 Ian 2017   •   12:31

Dan Adamescu credea foarte mult în astrologie și mai ales în puterea destinului, astfel că, atunci când trăia, omul de afaceri nu făcea nicio tranzacție, nu semna niciun contract sau nu mergea la negocieri până nu se sfătuia cu un astrolog, potrivit unor surse citate de Libertatea.ro.

Abia după ce specialistul în astrologie îi indica ziua cea mai benefică pentru a semna contracte și se uita pe harta destinului său, Adamescu făcea tranzacția. 

Aceleași surse au povestit că omul de afaceri a fost avertizat că va avea o soartă sumbră și că va ajunge în mizerie. La momentul respectiv, Dan Adamenscu nu știa exact la ce se referă femeia, însă, după câțiva ani, a trăit pe propria piele vorbele astroloagei.

Dan Adamescu a murit luni noapte într-un spital privat din Capitală. La 68 ani, omul de afaceri era internat în regim de detenție după ce starea de sănătate i s-a agravat în perioada în care era încarcerat


 

×
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close