La Patriarhia Romana, slujba a fost oficiata de Preafericitul Patriarh Daniel. Au fost prezenți mii de oameni, dar nu la fel de multi ca in anii anteriori.
În această noapte sfântă, creştin-ortodocşii sărbătoresc Învierea Domnului. Antena 3 CNN a pregătit o ediţie specială cu transmisiuni în direct de la Patriarhie, Mănăstirea Voroneţ, Mănăstirea Sâmbăta de Sus şi Mănăstirea Moisei din Maramureş, dar şi de la Constanţa, acolo unde Lumina Sfântă a fost adusă de pe mare.
Război în Ucraina, ziua 802. Președintele Volodimir Zelenski a anunțat că Ucraina a doborât sâmbătă un bombardier rusesc Su-25 deasupra regiunii Doneţk.
Prezent pe litoral pentru a susține un concert și pentru a-și însoți copiii adolescenți, care și-au dorit să-și petreacă mini-vacanța acolo, Mihai Mărgineanu a fost profund surprins de ceea ce a observat în Vama Veche.
Un şofer a fost prins în Mamaia sub influenţa unei substanţe extrem de periculoase. De altfel, poliţiştii au făcut razii de amploare noaptea trecută în staţiune pentru prinderea şoferilor drogaţi. Verificări de amploare au fost în aceste zile şi în cluburile de pe litoral.
Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) a anunțat rezultatul analizelor efectuate în cazul fetiței de 4 ani şi al bunicii sale, care au murit după ce au consumat pește.