Antena 3 CNN Actualitate Educație PNL Sector 5 a lansat campania "Cărți pentru școlarii din Ferentari"

PNL Sector 5 a lansat campania "Cărți pentru școlarii din Ferentari"

PNL Sector 5 a lansat campania "Cărți pentru școlarii din Ferentari"
31 Aug 2015   •   11:11

Organizația PNL Sector 5 dă startul campaniei 'Cărți pentru școlarii din Ferentari'. Locuitorii sectorului 5 sunt invitați să doneze cărți pentru elevii din Ferentari, acestea urmând să ajungă la copii în prima săptămână a noului an școlar:

Alina Gorghiu, copreședinte PNL și deputat al Sectorului 5, a făcut un apel pentru susținerea campaniei:

'Situația multor școli din Ferentari este dificilă, bibliotecile sunt modeste din rațiuni obiective. Un copil care cunoaște valoarea unei cărți, care poate găsi plăcerea de a citi se va dezvolta altfel. E un exercițiu de bunătate, empatie și solidaritate pe care îl propunem locuitorilor Sectorului 5.'

Cristian Olteanu, copreședinte PNL Sector 5, îi îndeamnă pe locuitorii Sectorului să dea curs invitației:

Lansăm propunerea de a ne solidariza cu copiii din Ferentari într-un proiect cultural și educativ. Vă invităm la sediile noastre de pe Calea Ferentari și 13 Septembrie sau la Sediul PNL Sector 5 pentru a dona cărți pentru copii. O să vă rugăm și să lăsați un mesaj de încurajare pentru copii pe prima pagină a cărții pe care o donați, alături de semnătura dumnevoastră', a spus Cristian Olteanu.

'În prima zi de școală, sute de copii din Ferentari nu vor avea un pachet minimal de cărți care să le ofere o șansă reală la educație. Nu vor avea acces la povești, la poeziile copilăriei sau la romanele adolescentei care ne-au format pe mulți dintre noi. Sunt copii care locuiesc — nu din vina lor, ci dintr-o culpă socială pe care nu-i locul s-o analizăm aici — în blocuri 'confort 3' cu condiții extreme de dificile sau într-un soi de garaje transformate în apartamente: părinții lor au multe alte priorități pe lista supraviețuirii imediate, cărțile nu fac parte dintre acestea', a spus Ovidiu Raețchi, purtător de cuvânt al PNL Sector 5.

Adresele la care pot fi aduse cărțile sunt: Calea Ferentari nr. 20, Bl. 126 parter, Calea 13 septembrie nr. 207A sau Bd. Națiunile Unite nr. 5, Bl. 110A parter în intervalul orar 10,00 — 18,00.

×
Subiecte în articol: Ferentari PNL
Parteneri
Hidroelectrica anunţă perioada în care românii pot transmite indexul în aprilie
x close