În prima zi de Paște, românii din mai multe zone ale țării respectă o serie de tradiţii și obiceiuri, unele fiind moștenite din generație în generație.
Sărbătoarea Învierii Domnului simbolizează trecerea prin jertfă spre Lumina Învierii, depășirea suferințelor și speranța vieții veșnice, spune, în prima zi de Paște, premierul Marcel Ciolacu.
Sunt controale la sânge pe litoral după numărul record de dosare penale. Polițiștii sunt in alertă, după ce zeci de tineri au fost prinși cu droguri la festivalul de muzică electronică din Mamaia.
Un bărbat de 38 de ani a murit, duminică, în prima zi de Paște, după ce a pătruns pe calea ferată dintre localitățile sibiene Ruși și Șeica Mare, deși semaforul instalat la trecere era roșu.
Timpul parcă s-a oprit în loc pe străzile din Centrul Vechi al Bucureștiului, când zeci de credincioși, preoți și călugărițe, au defilat, în sunet de toacă, printre terase și cluburi, în noaptea de Înviere.
Pe litoral, Lumina Sfântă de Paște a fost adusă cu barca la Constanța, de pe mare, de ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, care a acostat cu o barcă în portul Tomis. Mii de oameni s-au înghesuit să ia lumină. De pe malul apei, Teodosie a plecat într-o procesiune cu un sobor de preoți și cu sute de localnici și turiști.
O femeie de 84 de ani dintr-un sat din Vaslui, a murit după ce a fost spulberată de o mașină, chiar în momentul în care se îndrepta spre slujba de Înviere.
La Patriarhia Romana, slujba a fost oficiata de Preafericitul Patriarh Daniel. Au fost prezenți mii de oameni, dar nu la fel de multi ca in anii anteriori.
În prima zi de Paşte, credincioșii pot rosti cea mai puternică rugăciune către Mântuitorul Iisus Hristos, despre care se spune că ajută la iertarea păcatelor.
Un grav accident rutier a avut loc pe DN 15D, între localitățile Todirești și Dumești din județul Vaslui. În urma impactului, trei persoane au fost rănite şi au ajuns la spital.
În această noapte sfântă, creştin-ortodocşii sărbătoresc Învierea Domnului. Antena 3 CNN a pregătit o ediţie specială cu transmisiuni în direct de la Patriarhie, Mănăstirea Voroneţ, Mănăstirea Sâmbăta de Sus şi Mănăstirea Moisei din Maramureş, dar şi de la Constanţa, acolo unde Lumina Sfântă a fost adusă de pe mare.
O tânără în vârstă de 27 de ani, care a băut în Ajunul Paştelui, a provocat un accident rutier în satul Sintești, comuna Vidra, din Ilfov, după ce a intrat cu mașina în gardul unui imobil și într-o țeavă de gaz.
O femeie din Drobeta-Turnu Severin și-a căutat timp de 9 ore cățelul bichon pierdut în centrul orașului. Patrupedul a fost găsit de un jandarm, care l-a luat acasă, l-a spălat, apoi, când a văzut pe site-urile de socializare că este căutat, l-a înapoiat proprietarei în ajunul Paștelui.
Anul viitor, când Biserica Ortodoxă Română aniversează un secol de la recunoașterea statutului de Patriarhie, 15 cuvioşi şi mărturisitori români sunt propuşi spre canonizare. Oameni pe care poate i-aţi văzut, le-aţi admirat credinţa şi aţi auzit despre ei că au făcut minuni, vor deveni sfinţi. În ultimul material din această serie, vi-l prezentăm pe părintele Gherasim Iscu sau ultimul stareţ al Mănăstirii Tismana.
Un bărbat în vârstă de 53 de ani și-a dat foc în grădina din spatele casei, sub privirile a doi adolescenți. La fața locului au ajuns polițiștii și un echipaj de salvare.
Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) a anunțat rezultatul analizelor efectuate în cazul fetiței de 4 ani şi al bunicii sale, care au murit după ce au consumat pește.
Peisajul ca dintr-o altă lume al Soarelui, inclusiv muşchi coronali, ploaie solară şi spirale de gaz înalte de 10.000 de kilometri, este dezvăluit în imagini filmate de nava spaţială Solar Orbiter.