Antena 3 CNN Actualitate Media New York Times: "După dealuri" este un film excelent, chiar dacă nu ca "lovitura de trăsnet" "4, 3, 2"

New York Times: "După dealuri" este un film excelent, chiar dacă nu ca "lovitura de trăsnet" "4, 3, 2"

New York Times: "După dealuri" este un film excelent, chiar dacă nu ca "lovitura de trăsnet" "4, 3, 2"
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    28 Sep 2012   •   10:31

"După dealuri" este un film excelent, chiar dacă nu ca "lovitura de trăsnet" intitulată "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile" ("4,3,2"), iar concepţia strălucitoare a regizorului Cristian Mungiu pare să fi devenit tot mai puternică.

Aprecierile despre ultima peliculă a celui mai titrat cineast român al momentului, prezentată la Festivalul de film de la New York, aparţin unei jurnaliste americane şi apar pe blogul New York Times.

Scenariul filmului este o adaptare a cărţii unei foste jurnaliste de la BBC despre o tânără care a fost supusă unei exorcizări într-o mănăstire izolată din România, în urma căreia a murit.

Există discuţii între critici dacă filmul redă sau nu o imagine proastă asupra bisericii, mai spune autoarea, reamintind că şi în cazul lui "4,3,2" au existat voci care au insistat cu încăpăţânare că filmul nu spunea nimic rău despre legislaţia privind avorturile din România.

Jurnalista este de părere că regizorul a dorit "în mod indiscutabil" să critice şi că, în ciuda reticenţei cineastului, interviurile lui Mungiu în care afirmă că filmul este despre "superstiţie" îi confirmă afirmaţia.

"Însă el (Mungiu - n.r.) nu este mai dur cu personajele religioase decât cu cele laice. Mungiu nu pare deloc înnebunit după autorităţile române", adaugă autoarea, pe blogul NYT.



×
Subiecte în articol: Cristian Mungiu
Parteneri
Facturi Hidroelectrica, anunțul companiei pentru clienţi
x close