
Un accident grav a avut loc luni după-amiaza pe un drum din judeţul Tulcea. În urma coliziunii în care au fost implicate două maşini şi un camion înmatriculat în Ucraina, TIR-ul s-a răsturnat în afara carosabilului, strivind sub cabină unul dintre autoturisme. Medicii nu au putut face nimic pentru şoferul TIR-ului, fiind nevoiţi să constate decesul. În total, opt oameni au fost implicaţi în incidentul rutier: trei copii şi cinci adulţi.
UPDATE 19:29 – O femeie şi doi minori au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Tulcea, după accidentul petrecut în apropiere de satul Somova, în care au fost implicate trei autovehicule în care se aflau cinci adulţi şi trei copii, a relatat Agerpres.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Tulcea, primele cercetări ale poliţiştilor au arătat că şoferul unui autocamion înmatriculat în Ucraina a pierdut controlul într-o curbă, iar autovehiculul s-a răsturnat şi a acroşat două autoturisme care circulau din sens opus.
"În urma evenimentului, conducătorul autocamionului a decedat, iar trei persoane dintr-unul dintre turisme - o femeie şi doi minori - au fost rănite uşor şi transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Tulcea pentru acordarea de îngrijiri medicale", a precizat IPJ Tulcea.
Poliţiştii rutieri continuă investigaţiile pentru a stabili cu exactitate cauzele şi circumstanţele producerii accidentului.
Pentru descarcerarea şoferului din Ucraina, lucrătorii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Delta au intervenit cu o automacara, două autospeciale, o ambulanţă SMURD, iar Serviciul de Ambulanţă Judeţean a intervenit cu trei autospeciale.
Ştire iniţială: Tragedia din această după-amiază s-a produs pe Drumul Național 22, în zona Dealul Somovei, aflată în județul Tulcea. Şoferii celor două maşini, dar şi bărbatul de origine ucraineană, aflat la volanul camionului înmatriculat în Ucraina, nu au reuşit să evite impactul care a fost devastator. Şoferul TIR-ului a murit după ce a fost prins sub autovehicul. Medicii au declarat decesul lui la locul accidentului.
"În urma impactului, a rezultat decesul conducătorului autocamionului", au transmis oficialii de la Centrul Infotrafic, potrivit Agerpres.
Accidentul mortal din judeţul Tulcea a blocat complet circulaţia pe DN 22. Detașamentul de Pompieri Tulcea a intervenit cu o autospecială de stingere, o autospecială pentru descarcerare și o autospecială SMURD la un accident rutier produs în Dealul Somovei.
În total, opt oameni au fost implicaţi în accidentul mortal: 5 adulți și 3 copii. O femeie și un copil au fost transportați la spital de echipajele SAJ Tulcea și SMURD, iar un copil de 11 ani primește îngrijiri, după ce a suferit un atac de panică, a precizat un reprezentant ISU Tulcea.
Restul persoanelor au refuzat transportul la spital, potrivit aceleiași surse. La locul accidentului este așteptat un utilaj de mare tonaj ca să ridice autocamionul răsturnat. S-a estimat reluarea traficului în jurul orei 18:00.
Poliţiştii rutieri le recomandă şoferilor să adapteze viteza la condiţiile de drum în special în curbe şi pe sectoarele de drum cu vizibilitate redusă, să menţină o distanţă corespunzătoare faţă de vehiculele din faţă şi să evite manevrele riscante pentru a preveni astfel de evenimente.