Antena 3 Actualitate Cultură Actriţa Olga Tudorache a primit decoraţia regală "Nihil Sine Deo" din partea Regelui Mihai

Actriţa Olga Tudorache a primit decoraţia regală "Nihil Sine Deo" din partea Regelui Mihai

de G.S.    |    19 Mai 2013   •   12:27
Actriţa Olga Tudorache a primit decoraţia regală "Nihil Sine Deo" din partea Regelui Mihai
Sursa foto: Foto: Agerpres
Actriţa Olga Tudorache a primit decoraţia regală "Nihil Sine Deo", din partea Regelui Mihai, într-o ceremonie emoţionantă, care s-a desfăşurat sâmbătă seară, la Teatrul Mic din Bucureşti, chiar după spectacolul "Portretul Doamnei T", care o are ca protagonistă pe artistă.
Decoraţia "Nihil Sine Deo" a fost conferită actriţei Olga Tudorache în contextul evenimentelor organizate cu prilejul Zilei Regalităţii (10 mai), conform Mediafax
Regele Mihai I a fost reprezentat la eveniment de Principesa Moştenitoare Margareta şi de Principele Radu. Aceştia au asistat şi la emoţionantul spectacol "Portretul Doamnei T", la finalul căruia spectatorii au aplaudat minute în şir, în picioare, prestaţia actriţei.
Decoraţia "Nihil Sine Deo" i-a fost înmânată actriţei Olga Tudorache chiar după spectacol de către Principesa Margareta, pe scena Teatrului Mic.
Decoraţia i-a fost conferită actriţei Olga Tudorache "pentru întreaga sa carieră actoricească, pe scenă şi pe ecran, în care şi-a pus talentul, energia şi inteligenţa, pentru a da viaţă şi frumuseţe marilor roluri ale vremurilor sale", "pentru urma de neşters pe care a lăsat-o în cultura română şi europeană contemporană, dar şi în memoria generaţiilor de români care au găsit în arta ei speranţă şi bucurie în vremuri de restrişte", "pentru demnitatea şi profesionalismul pe care şi le-a păstrat de-a lungul anilor" şi "pentru dedicaţia cu care a format generaţii întregi de actori, cărora le-a însuflat pasiunea şi talentul său". De asemenea, decoraţia i-a fost conferită actriţei şi "pentru susţinerea publică a valorilor şi principiilor" familiei regale a României.
Înainte şi după acordarea decoraţiei, în sala de spectacole a Teatrului Mic a răsunat Imnul Regal al României, care a fost interpretat şi de câţiva spectatori prezenţi la ceremonie, care au strigat "Trăiască Regele!".
Momentul a fost unul copleşitor pentru Olga Tudorache. Actriţa a primit decoraţia cu lacrimi în ochi şi în aplauzele publicului, din care au făcut parte şi actriţele Oana Pellea, Emilia Popescu, Ioana Pavelescu şi Rodica Negrea, dar şi Florin Călinescu, directorul Teatrului Mic.
La sfârşitul ceremoniei, Olga Tudorache a mulţumit publicului şi a ieşit de pe scenă la fel cum a şi intrat, în ropotele de aplauze ale spectatorilor.
După eveniment, actriţa Oana Pellea a scris pe pagina sa de Facebook: "Am asistat, alături de o sală întreagă, copleşită de emoţie, la un moment unic şi excepţional. Imnul Regal a răsunat în incinta unui teatru înnobilându-l. Pe scenă, Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare, ca reprezentant al Majestăţii Sale Regele Mihai al României, a acordat decoraţia regală 'Nihil Sine Deo' Reginei absolute a Teatrului Românesc, Doamnei Olga Tudorache. Rareori am simţit într-o sală de teatru atâta emoţie şi smerenie. Pe retina sufletului meu e înregistrat pentru totdeauna acest moment istoric pentru cultura română".
Decoraţia regală "Nihil Sine Deo" a fost instituită pe 30 decembrie 2009, prin ordinul Regelui Mihai I. Decoraţia regală "Nihil Sine Deo" poate fi acordată personalităţilor marcante din domeniul social, ştiinţific, educaţional, cultural, spiritual, economic, politic şi militar care au ajuns la un respectabil număr de ani în profesie sau au realizat o performanţă de înalt nivel, au avut o iniţiativă ieşită din comun, au dat dovadă de generozitate şi spirit de răspundere, au folosit puterea exemplului personal pentru a îmbogăţi prezentul românesc.
Piesa "Portretul Doamnei T", a treia scrisă de Ana-Maria Bamberger pentru Olga Tudorache, este o experienţă pe care actriţa o trăieşte într-o rezonanţă totală cu publicul său. Rolul tânărului pictor în acest spectacol este interpretat de actorul Lucian Nuţă.
"Piesa aceasta este cu adevărat povestea mea. Nu am jucat nicio clipă un personaj, pentru că nu era nevoie", declara marea actriţă despre "Portretul Doamnei T".
Născută pe 11 octombrie 1929, Olga Tudorache are o carieră în teatru de peste 50 de ani. În toamna anului 1951, aceasta a fost angajată la Teatrul Tineretului din Bucureşti, unde şi-a desfăşurat activitatea neîntrerupt, până în anul 1966, când instituţia a fuzionat cu Teatrul Nottara. S-a angajat la Teatrul Mic, unde a lucrat până în 1978. Din 1976, ea a fost conferenţiar universitar la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică "I. L.Caragiale" din Bucureşti, la catedra de actorie. A avut şase promoţii de actori, până la pensionare (1997), iar retragerea efectivă din învăţământ a avut loc în anul 2000.
Pe scena Naţionalului bucureştean, Olga Tudorache şi-a făcut o revenire spectaculoasă, în 1997, cu spectacolul "Regina mamă" de Manlio Santanelli. De asemenea, spectatorii au admirat-o, în rolul Emilia din "Cimitirul păsărilor" de Antonio Gala, la Teatrul Mic. În plus, în noiembrie 2005, Olga Tudorache a apărut în faţa publicului la Theatrum Mundi - care a devenit, în 1 noiembrie 2007, Teatrul Metropolis - într-o dublă ipostază: de regizor şi interpret al spectacolului "Peşte cu mazăre".
A primit mai multe premii ale Uniunii Teatrale din România (UNITER): premiul pentru întreaga activitate (1995), premiul pentru cea mai bună actriţă, pentru rolul din spectacolul "Regina Mamă", de Manlio Santanelli (martie, 1999), diploma de popularitate (2002). 
În martie 2006, actriţa Olga Tudorache a fost decorată de preşedintele Traian Băsescu cu Ordinul Naţional "Serviciul Credincios" în grad de Mare Cruce.
 

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close