Antena 3 CNN Actualitate Cultură Doliu în literatură. A murit poetul John Ashbery

Doliu în literatură. A murit poetul John Ashbery

Doliu în literatură. A murit poetul John Ashbery
Sursa foto: Foto: pixabay.com
de S.T.    |    04 Sep 2017   •   08:36

John Ashbery, unul dintre cei mai apreciaţi poeţi americani din secolul al XX-lea, premiat cu numeroase distincţii literare de prestigiu, inclusiv cu premiul Pulitzer şi National Book Award, a murit la vârsta de 90 de ani în Hudson, un oraş din statul New York, a anunţat duminică familia scriitorului, citată de AFP.

Opera lui John Ashbery, autor de poezie avangardistă şi experimentală, a generat uneori controverse, întrucât unii dintre cititori şi dintre critici considerau că poeziile sale sunt prea puţin accesibile publicului larg.

„Mi s-a spus că poeziile mele nu ar fi accesibile”, declara John Ashbery într-un interviu acordat în 2005 radioului public american, NPR. „Însă poeziile mele vorbesc despre intimitatea noastră şi despre dificultatea de a ne gândi la noi înşine”.

„Însă eu cred că sunt accesibile dacă există dorinţa de a le înţelege”, a adăugat el.

Născut pe 28 iulie 1927 în Rochester, un oraş din statul american New York, John Ashbery a studiat la Universitatea Columbia. Îi plăcea să combine în textele sale limbajul folosit de americani în viaţa de zi cu zi şi diverse consideraţii elevate.
 

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: poet literatura
Parteneri
Sancţiuni pentru medicii care duc pacienţii de la stat la privat
x close