Antena 3 CNN Actualitate Directorul general al Blue Air: Compania nu va relua zborurile în următoarele 60 de zile

Directorul general al Blue Air: Compania nu va relua zborurile în următoarele 60 de zile

Directorul General al Blue Air, Cristian Rada, a informat angajații că zborurile companiei low-cost nu vor fi reluate în următoarele 60 de zile.

Directorul general al Blue Air: Compania nu va relua zborurile în următoarele 60 de zile
Sursa foto: Hepta/ HPA / Massimo Insabato
de Mia Lungu    |    12 Oct 2022   •   18:31

Cristian Rada a transmis angajaților companiei un mesaj intern prin care îi anunță că Blue Air nu va zbura cu siguranță în următoarele două luni.

"În continuarea discuțiilor pe care le purtăm zi de zi cu potențialii investitori și ținând cont și de realitățile de zi cu zi venim către dumneavoastră cu rugămintea de considera efectuarea concediului de odihnă legal considerând faptul că în momentul de față potențiala reluare a operațiunilor de zbor nu se va întâmpla cu siguranță mai devreme de 60 zile", a anunțat Cristian Rada, potrivit boardingpass.ro.

În ultimele zile reprezentanții Blue Air au transmis că sunt în discuții cu doi potențiali investitori, dar au refuzat să divulge numele acestora. Cu toate acestea, compania low-cost declară că acționariatul său ar fi acceptat toate condițiile impuse de investitori, însă așteaptă răspunsul final al autorităților române, potrivit ZF.

"Din punctul de vedere al acționariatului Blue Air Aviation, aceștia au acceptat absolut toate condițiile, la acest moment fiind în așteptarea răspunsului final al autorităților române", spun reprezentanții Blue Air, conform ZF.

Inițial, reprezentanții Blue Air au anunțat reluarea zborurilor din 12 septembrie, apoi au revenit și a spus că operațiunile vor putea fi reluate din 10 octombrie. Pe 30 septembrie, însă, au transmis din nou că nu vor relua zborurile.

"Având în vedere, însă, complexitatea acestui proces, Blue Air nu este, din păcate, încă în măsură să reînceapă să zboare din data de 10 octombrie 2022. Blue Air va transmite un anunț imediat după finalizarea discuțiilor în curs cu privire la momentul la care estimează că flota sa va decola din nou", se arăta în comunicatul transmis la acea vreme.

×
Subiecte în articol: Blue Air zboruri Cristian Rada
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close