Antena 3 CNN Actualitate Educație EVALUAREA NAŢIONALĂ 2017 BACĂU. 5.500 de elevi din Bacău se pregătesc pentru examenul naţional

EVALUAREA NAŢIONALĂ 2017 BACĂU. 5.500 de elevi din Bacău se pregătesc pentru examenul naţional

EVALUAREA NAŢIONALĂ 2017 BACĂU. 5.500 de elevi din Bacău se pregătesc pentru examenul naţional
Sursa foto: Foto: Pixabay.com
10 Iun 2017   •   13:44

EVALUAREA NAŢIONALĂ 2017 BACĂU. Din acest an școlar, ponderea mediei de la Evaluarea Naţională creşte de la 75% la 80%, iar notele de la clasă (media generală pe toți cei 4 ani de studii în gimnaziu) vor reprezenta doar 20%, în loc de 25% (cât a fost anul trecut), din media de admitere în clasa a IX-a. Aceasta este cea mai importantă modificare privind admiterea în învățământul liceal. O modificare care privește și pe cei peste 5.500 de elevi care acum sunt în clasa a VIII-a în școlile băcăuane și care deja se pregătesc intens pentru primul lor examen național.

EVALUAREA NAŢIONALĂ 2017 BACĂU. Ce spune Inspectoratul

EVALUAREA NAŢIONALĂ 2017 BACĂU. O altă noutate se referă la faptul că prima etapă de admitere se va desfăşura în perioada 22 mai – 21 iulie (perioadă care cuprinde înscrierea efectivă, desfășurarea examenelor, dar și repartizarea finală), iar a doua, între 24 iulie și 8 septembrie. Deci vor fi doar două etape, nu trei, ca în anii trecuți. Pentru a veni în sprijinul elevilor și al părinților, Inspectoratul Școlar Județean Bacău a scos deja broșura de admitere, care cuprinde oferta de școlarizare a colegiilor și liceelor din întreg județul.

EVALUAREA NAŢIONALĂ 2017 BACĂU. Sunt astfel aduse la cunoștința celor interesați toate informațiile privind admiterea în învățământul liceal, de la numărul de locuri, medii de admitere în anul trecut sau număr de clase pe fiecare profil, până la modalitatea de calcul a mediei de admitere și calendarul examenului, dar și al admiterii în sine. Și școlile gimnaziale organizează în aceste zile ședințe de instruire cu părinții și elevii în ceea ce privește procedurile de admitere și planul de școlarizare.

EVALUAREA NAŢIONALĂ 2017 BACĂU Programele școlare

EVALUAREA NAŢIONALĂ 2017 BACĂU. Programele pentru disciplinele Limba și literatura română și Matematică, valabile pentru Evaluarea Națională a absolvenților clasei a VIII-a în anul școlar 2016-2017, sunt cele aprobate prin Ordinul ministrului Educației nr. 4431/2014.

EVALUAREA NAŢIONALĂ 2017 BACĂU Calendarul examenelor

EVALUAREA NAŢIONALĂ 2017 BACĂU. Calendarul examenelor:

7 – 9 iunie 2017: Înscrierea la Evaluarea Națională
9 iunie 2017: Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a
19 iunie 2017: proba scrisă Limba şi literatura română
21 iunie 2017: proba scrisă Matematică
22 iunie 2017: Limba şi literatura maternă – probă scrisă
26 iunie 2017: Afişarea rezultatelor (până la ora 16.00)
26 iunie 2017: Depunerea contestaţiilor (orele 16.00 – 20.00)
27-29 iunie 2017: Rezolvarea contestaţiilor
30 iunie 2017: Afişarea rezultatelor finale după contestaţii
Deci, pentru că au de sustinut un examen, absolvenții claselor a VIII-a vor intra în vacanța de vară cu o săptămână mai devreme decât ceilalți elevi, respectiv pe 9 iunie 2017.

 

×
Parteneri
Incendiu la etajul 12 al unui bloc din București, în noaptea de Înviere
x close