Liderul sindical Marius Nistor, președintele Federației "Spiru Haret, a făcut acuzații grave, duminică, la Antena 3 CNN, înaintea protestului de luni din Capitală, la care se estimează că vor participa mii sau chiar zeci de mii de cadre didactice.
Nistor susține că, pe fondul presiunilor exercitate de ministerul condus de Daniel David, inspectorii școlari din județe îi presează, la rândul lor, pe directorii de școli, iar aceștia din urmă îi amenință pe profesori inclusiv că vor fi dați afară dacă participă la acțiunile de luni, din București.
Liderul sindical a mai spus că, după protestul din Capitală, membrii de sindicat vor fi convocați la un referendum pentru a decide în legătură cu declanșarea grevei generale.
Marius Nistor: Profesorii sunt amenințați inclusiv că vor fi dați afară
"Au existat numeroase videoconferințe organizate de Ministerul Educației cu inspectorii școlari generali din țară și, bineînțeles, numeroase întâlniri și discuții pe grupurile inspectoratelor școlare cu directorii unităților de învățământ preuniversitar.
Am fost sesizați din țară și nu numai că se fac presiuni, se strigă la directori, sunt amenințați directorii, iar aceștia, la rândul lor, cel puțin unii dintre ei - presupun că fac parte din categoria doritorilor de funcții, cum spunea domnul Bolojan, care sunt în stare să accepte orice măsură, indiferent cât este de nedreaptă, pentru a-și păstra funcția - amenință, la rândul lor, cadrele didactice.
Câteodată au apărut amenințări privind desfacerea contractului de muncă, dacă vor boicota și dacă vor participa la protestul din Capitală și, bineînțeles, acte de intimidare la adresa lor. Deci, să nu boicoteze, să se țină festivitățile de deschidere a anului școlar și să nu participe la mitingul organizat de federațiile sindicale.
Presupun că acestea sunt instrumentele democratice, în ghilimele, pe care le folosesc ministrul Educației și, bineînțeles, cei care execută ordinele primite de la domnia sa. Asta o fi normalitatea în România domnului prim-ministru Bolojan și a domnului președinte Nicușor Dan", a spus Nistor la Antena 3 CNN.
Marius Nistor: Vom consulta membrii de sindicat asupra declanșării grevei generale după protestul din 8 septembrie
"Greva generală respectă un anumit tipic și se face cu acordul tuturor membrilor de sindicat, în conformitate cu prevederile Legii dialogului social. Dacă ține neapărat (premierul Bolojan), vom ajunge și la această formă de protest, dar va fi decizia membrilor de sindicat. Vrem să depășim data de 8 septembrie. După 8 septembrie (...) declanșăm referendumul privind greva generală.
În momentul de față vedem că politicienii PSD, PNL, USR și UDMR sunt preocupați de pensii speciale, pe care nu reușesc să le rezolve, de vârsta de pensionare (a magistraților), că, vorba aia, noi ne pensionăm la peste 40 de ani de activitate, alții se pensionează la 40 și ceva de ani vârstă fizică. Nu sunt în stare să ia niște decizii privind reorganizarea la nivel teritorial, nu pot să ia decizii privind administrația publică centrală și locală.
Sunt în stare să dărâme coaliția pentru așa ceva, dar când este vorba de educație, acolo tac. Este o tăcere totală și iau cele mai dure decizii, indiferent de urmările acestora. Dar mi-a spus și președintele, până la urmă, că s-au luat aceste decizii, pentru că se pot lua foarte ușor și nu se opune nimeni. Adică nu se opun politicienii, pentru că, vorba aceea, fug de educație ca dracul de tămâie. Cam asta este realitatea (...)
Noi ne dorim în momentul de față să avem un sistem care să fie reformat cu adevărat, un sistem care să fie depolitizat și debirocratizat. Este absolut obligatoriu. (...) Și un sistem care să fie finanțat, să pună accent pe resursa umană, să investească în resursa umană, lucru care nu se întâmplă în momentul de față.
Marius Nistor: Politicienii n-au înțeles nimic din lecția din decembrie 2024. Lovind în educație, ridici extremismul
Și dacă vocile noastre, ale profesorilor, sunt ignorate în momentul de față, alături de noi sunt elevii, studenții și părinții și poate glasurile noastre reunite vor reuși să-i trezească pe acești politicieni care ne tot bat la cap de ceva vreme că au învățat lecția pe care au primit-o în decembrie. N-au învățat absolut nimic. Sunt la fel de cinici, la fel de aroganți, la fel de indiferenți. Ei au generat criza, iar noi trebuie sa plătim pentru criza generata de ei. Este inacceptabil așa ceva. Și trebuie să mai înțeleagă un lucru foarte grav: lovind în educație nu faci altceva decât să ridici extremismul. Asta își doresc ei cu această țară?
Suntem o țară care se depopulează de la un an la altul. Vom ajunge în 10 - 15 ani să mai avem 15 milioane de locuitori. De ce ne pleacă tinerii? Care este cauza acestor plecări? Nu vrem să-i ținem în țară, nu vrem să le oferim un viitor în această țară, nu vrem să-i aducem înapoi pe cei care au plecat? Cu astfel de politicieni, nu au cum să se mai întoarcă. Dacă nu are loc o schimbare radicală în mentalitatea clasei politice, nu se va întâmpla absolut nimic (...)
Avem nevoie de această solidaritate la nivelul societății civile și vreau să le mulțumesc celor peste 300 de ziariști, scriitori, sportivi, actori care și-au exprimat nemulțumirea vizavi de deciziile luate în privința educației de către Guvernul Bolojan.
Nu ne interesează politica, nu ne-a cumpărat nimeni din punct de vedere politic, nu ne impune cineva să ieșim în stradă. Ni se impun aceste decizii aberante luate de această guvernare, fără niciun fel de consultare, pentru că Legea 149 nu este rezultatul unei consultări, ci doar a unor trocuri politice făcute la Cotroceni sau la Palatul Victoria", a concluzionat liderul Federației "Spiru Haret".