Antena 3 CNN Actualitate Fenomen astronomic spectaculos pe cerul României: 5 planete s-au aliniat

Fenomen astronomic spectaculos pe cerul României: 5 planete s-au aliniat

În acest weekend, vom putea vedea un fenomen astronomic rar și spectaculos pe cerul României, cu ajutorul unui binoclu sau telescop. 5 planete s-au aliniat.

Fenomen astronomic spectaculos pe cerul României: 5 planete s-au aliniat
Sursa foto: Getty Images I alxpin
de Redacția Antena 3 CNN    |    17 Iun 2023   •   08:36

O aliniere rară a cinci planete va avea loc pe cer în acest weekend. Va fi însă, nevoie de cer senin, o perspectivă neobturată asupra orizontului estic și, probabil, un binoclu sau un telescop pentru a le vedea pe toate cinci.

În dimineața zilei de 17 iunie, cu aproximativ o oră înainte de răsăritul Soarelui, priviți spre est.

Acolo veți vedea un obiect luminos lângă orizont, Jupiter.

Va fi cea mai strălucitoare dintre cele cinci planete și cel mai ușor de observat.

Citește și: Fenomen astronomic spectaculos, în câteva zile, pe cerul României

După aceea, priviți ușor în sus și la dreapta. Acolo ar trebui să fie Saturn.

Va părea mai mic decât Jupiter, dar ar trebui să fie vizibil cu ochiul liber. Următoarea planetă este Mercur.

Trebuie să-l căutați în jos și în stânga lui Jupiter, între orizontul de est și nord-est.

Ultimele două planete, Neptun și Uranus, sunt cele mai îndepărtate de Pământ, deci și mai puțin luminoase.

Le puteți vedea cu ochiul liber doar pe un cer foarte de senin și într-o zonă fără poluare luminoasă.

Veți avea nevoie de un telescop, sau măcar un binoclu, pentru a le vedea

Neptun va fi la jumătatea distanței dintre Jupiter și Saturn, iar Uranus va fi la jumătatea distanței dintre Jupiter și Mercur.

O aliniere planetară are loc atunci când mai multe planete apar pe cer de aceeași parte a soarelui în același timp, potrivit Business Insider.

Este un fenomen vizual în care putem vedea planetele apropiate una de alta, într-o mică secțiune a cerului.

Alinierile de 5 planete sunt rare. Următoarea va avea loc până abia în 8 septembrie 2040.

×
Subiecte în articol: fenomen astronomic aliniere planete
Parteneri
5 milioane de români care muncesc, îndatorați de stat cu peste 200 de euro
x close