Antena 3 CNN Actualitate Fost vicepreședinte ANRP: Încerc de doi ani să aflu ce am încălcat. O să fac plângeri penale procurorilor

Fost vicepreședinte ANRP: Încerc de doi ani să aflu ce am încălcat. O să fac plângeri penale procurorilor

Fost vicepreședinte ANRP: Încerc de doi ani să aflu ce am încălcat. O să fac plângeri penale procurorilor
de M.Z.    |    30 Mar 2017   •   21:47

Fostul vicepreședinte al Autorității pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), Ingrid Mocanu, implicat în cele patru dosare ANRP, susține că nu are nicio vină în acest cauze și a spus joi, la Antena 3, că este hotărâtă să facă plângeri penale procurorilor.

”Toate dosarele acestea ANRP (patru dosare ANRP - n.r.) sunt făcute la fel. Încerc de doi ani să aflu ce am încălcat”, a spus fostul vicepreședinte ANRP, Ingrid Mocanu, joi, la emisiunea Sinteza Zilei.

Ingrid Mocanu este acuzată de abuz în serviciu, ”dar fără încălcarea legii”, susține femeia, care spune că acuzația se referă la supraevaluarea unor terenuri.

Drept urmare, ea spune că este pregătită să acționeze în instanță procurorii.

”O să fac plângeri penale procurorilor”, a completat Mocanu.

În primul dosar ANRP, Ingrid Mocanu a fost arestată în martie 2015. 

Conform DNA, la data de 14 octombrie 2008, suspecţii Ingrid Zaarour, Remus Virgil Baciu, Mihnea Remus Iuoraş, Ingrind Mocanu, Constantin Cătălin Canangiu, Marko Attila Gabor şi Theodor Cătălin Nicolescu au aprobat, cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, raportul de evaluare întocmit de Doina Tudose, evaluator la o societate comercială, pentru un teren care a făcut obiectul unui dosar de despăgubire, deşi se impunea trimiterea dosarului spre reevaluare. 

Terenul în suprafaţă de 1.250 mp a fost evaluat la valoarea de 9.492.800 lei (2.638.800 euro la cursul de schimb de la acea dată), de trei ori mai mult decât valoarea reală a terenului. 

Procurorii susţin că terenul a fost supraevaluat cu 6.120.237 lei, sumă ce reprezintă prejudiciu în dauna statului. 

×
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close