Antena 3 CNN Actualitate Inedit Echipă de genişti din Germania, intervenţie de urgenţă pentru o geantă plină cu jucării pentru adulţi

Echipă de genişti din Germania, intervenţie de urgenţă pentru o geantă plină cu jucării pentru adulţi

O echipă de genişti din Germania a intervenit de urgenţă, într-o pădure de lângă Passau, după ce au primit un apel prin sistemul unic de urgenţă care semnala prezenţa unei genţi pline cu bombe.

Echipă de genişti din Germania, intervenţie de urgenţă pentru o geantă plină cu jucării pentru adulţi
Sursa foto: Hepta
de Alexandra Ionescu    |    28 Apr 2021   •   15:25

O echipă de genişti a intervenit într-o pădure de lângă Passau, care e localizată aproape de graniţa Germaniei cu Austria şi Cehia. 

Când au găsit geanta, şi-au dat seama că, în realitate, presupusa bombă era o copie de cauciuc a unei grenade. În geantă se mai aflau prezervative şi lubrifianţi, aşa că a misterul s-a elucidat.

"O căutare pe internet le-a confirmat suspiciunea. Era de fapt o jucărie pentru adulţi în formă de grenadă", a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei.

The Guardian a scris că nu e deloc ieşit din comun ca oamenii să descopere muniţie uitata în Germania, chiar şi la mai bine de 70 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial.

Chiar săptămâna aceasta a fost descoperită o bombă în Mannheim, de către nişte muncitori din construcţii.

Aproape 3000 de oameni din vecinătate au fost rugaţi să părăseaască zona temporar, în timp ce 150 de ofiţeri de poliţie şi o brigadă de genişti au dezamorsat bomba.

×
Subiecte în articol: bombă Germania genisti
Parteneri
Horia Constantinescu a demisionat de la șefia ANPC
x close