Chestorul (r) Constantin Cândea, fost comandant al Şcolii de Poliţie de la Câmpina (1996-2001), îşi aminteşte că cel puţin începând cu anul 1975, atunci când a venit ca profesor în unitate, erau două clase de studenţi congolezi. În acei ani, cursurile durau doi ani, iar prezenţa tinerilor de culoare era un subiect tabu în oraşul de provincie de pe Valea Prahovei.