Antena 3 CNN Actualitate Locale O ursoaică cu trei pui a intrat în casa unei bătrâne din Băile Tuşnad. Femeia s-a baricadat în dormitor până la venirea jandarmilor

O ursoaică cu trei pui a intrat în casa unei bătrâne din Băile Tuşnad. Femeia s-a baricadat în dormitor până la venirea jandarmilor

O ursoiacă cu trei pui a intrat, în noaptea de joi spre vineri, în bucătăria unei case din staţiunea Băile Tuşnad, județul Harghita. Proprietara, o femeie în vârstă, s-a baricadat în cameră, până când animalele au ieşit din imobil.

O ursoaică cu trei pui a intrat în casa unei bătrâne din Băile Tuşnad. Femeia s-a baricadat în dormitor până la venirea jandarmilor
Sursa foto: Hepta
de Alexandra Dima    |    16 Iul 2021   •   13:27

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Harghita, femeia dormea când a auzit zgomote, după care a sunat la numărul de urgenţă 112, apelul fiind înregistrat la ora 1,43. Chiar jandarmii au sfătuit-o să se baricadeze imediat  în cameră, să încuie uşa şi să tragă un corp de mobilă mai greu în faţa uşii.

Aflată în căutare de hrană, ursoaica cu cei trei pui a intrat în bucătărie unde a găsit un bidon cu miere. La un moment dat, ursoaica şi doi dintre pui au ieşit din imobil, dar al treilea pui a rămas blocat în casă.

La faţa locului a ajuns o maşină a Serviciului de Ambulanţă, care a pus în funcţiune semnalele acustice şi luminoase, dar şi echipajul de la Jandarmerie, intervenţia fiind una dificilă, pentru că ursoaica putea fi agresivă, întrucât voia să îşi protejeze puiul.

Până când jandarmii au reuşit îndepărtarea puiului de urs din imobil, ursoaica a aşteptat în faţa locuinţei cu ceilalţi doi pui. 

"Din păcate, sunt tot mai multe cazuri cu intrare a urşilor în spaţii închise, mă refer la locuinţă, dormitor, bucătărie, pivniţă, cu persoane înăuntru", a declarat Rodica Pribagu, din cadrul IJJ Harghita, potrivit ziare.com.

O ursoaică cu trei pui a intrat şi în garajul primarului, luna trecută, producând stricăciuni şi la încă peste 70 de imobile - locuinţe, restaurante, hoteluri şi pensiuni.

Locuitorii din Băile Tuşnad, apel disperat către autorităţi din cauza urşilor: "Situația este insuportabilă, turiştii nu mai vin, vrem să fim auziți"

Locuitorii din Băile Tuşnad se declară revoltați de situţia din zonă şi cer ca autoritățile să găsească urgent soluţii la birocrația care blochează toate demersurile.

„În fiecare seară avem ursoaica care sparge case şi intră peste tot, a intrat inclusiv la staţia de epurare, a forţat uşa de la şcoală, plus casele pe care le frecventează în fiecare seară. Mai avem doi urşi, unul care se plimbă în timpul zilei în oraş şi celălalt care pe la şapte seara începe să cotrobăie la toată lumea în curte.

Cerem autorităţilor de la Bucureşti să fim auziţi. Vrem să ne audă cineva, că aşa se pare, că de văzut nu ne vede, atunci măcar să ne audă”, a declarat primarul din Băile Tuşnad pentru Agerpres.

 

×
Subiecte în articol: Băile Tușnad urs
Parteneri
Armand a fost trimisă în judecată. Mesajul său către Marcel Ciolacu
x close