Antena 3 CNN Actualitate Media Decizia DNA, tardivă şi nelegală: Antena Group, ca persoană juridică, nu poate fi anchetată pentru şantaj

Decizia DNA, tardivă şi nelegală: Antena Group, ca persoană juridică, nu poate fi anchetată pentru şantaj

Decizia DNA, tardivă şi nelegală: Antena Group, ca persoană juridică, nu poate fi anchetată pentru şantaj
Sursa foto: Foto: Antena 3
23 Aug 2013   •   16:31

Punerea sub învinuire a societăţilor Antena Group şi Intact Group de către DNA este tardivă şi nelegală, spun avocaţii celor două firme, într-o solicitare depusă la Direcţia Naţională Anticorupţie. În document se cere încetarea anchetării celor două entităţi în dosarul lui Sorin Alexandrescu.

Reprezentanţii celor două firme spun că acestea nu pot fi acuzate de şantaj şi că DNA nu a venit cu nicio probă în plus faţă de cele adunate până în luna mai, atunci când s-a declanşat urmărirea penală împotriva lui Alexandrescu.

Prima critică a avocaţilor este aceea ca Antena Group şi Intact Group sunt anchetate pe baza probelor cunoscute de procurori încă din luna mai. Interesant este că s-a luat decizia punerii sub învinuire a celor două firma abia în iulie.

"În timpul efectuării cercetărilor penale nu au reieşit date noi referitoare la săvârşirea vreunei fapte penale de către subscrisa (nr. Antenagroup) care să justifice extinderea cercetărilor penale", se arată în plângerea Antena Group.

Reprezentanţii celor două societăţi spun că anchetarea lor pe baza aceloraşi probe, fără a li se da posibilitatea de a participa la audierile ulterioare, reprezintă o încălcare a dreptului la un proces echitabil.

Mai mult, juriştii spun că Antena Group, ca persoană juridică nu poate fi anchetată pentru şantaj întrucât o persoană juridică nu poate ameninţa o persoană fizică.

"În practica judiciară s-a hotărât că sub aspectul elementului material al laturii obiective a infracţiunii de şantaj, trebuie dovedită existenţa unei acţiuni de constrângere - prin violenţă sau ameninţare - din partea făptuitorului, de natură a prilejului o stare de temere", se mai arată în plângerea Antena Group.

Potrivit probelor aflate la dosar, Antena Group nu a difuzat  nicio ştire pozitivă, negativă sau neutră la adresa RCS-RDS. Însă, procurorii reproşează difuzarea a unui ˝spot publicitar˝, în cuprinsul căruia se face referire la o anchetă jurnalistică realizată de Intact Publishing , fapt care ar reprezenta dovada presupusului şantaj.

Reprezentanţii companiei Antena Group spun că acuzaţia adusă de DNA ignoră în mod vădit atât activitatea de bază a unei companii care activează în  mass-media, considerâdu-se, în mod eronat, că  anunţarea unui program viitor, fără niciun element concret de identificare al conţinutului, poate reprezenta o infracţiune.

×
Subiecte în articol: Sorin Alexandrescu Antena Group DNA
Parteneri
Negocieri intense pentru evitarea grevei generale a poștașilor
x close