Un presupus criminal în serie, supranumit "mâncătorul de femei", a fost reţinut în urmă cu puţin timp 15 Apr
Sinteza zilei: Adrian Ursu, despre cât de implicat este STATUL în afacerea cu terenuri a preşedintelui Băsescu14 Apr
Gabriela Firea, la Sinteza zilei: Preşedintele Băsescu îl ameninţă pe soţul meu ca să mă intimideze pe mine14 Apr
Poliţiştii au prins un bărbat care a adus în ţară o cantitate uriaşă de ţigări. Unde era ascunsă marfa14 Apr
Radu Tudor: Refuzul Parlamentului de a emite o declaraţie oficială cu privire la afirmaţiile lui Băsescu îmi dă dreptul să cred că e ceva putred14 Apr
Alte două statui amplasate în Târgu-Jiu vor fi demolate. Vezi motivul pentru care operele de artă vor fi dărâmate14 Apr
Condamnări în dosarul permiselor false. Fostul şef al Serviciul de permise auto din Argeş, condamnat la 6 ani de închisoare14 Apr
Ministrul delegat pentru Energie: România este PREGĂTITĂ să facă faţă oricărei situaţii privind alimentarea cu gaze14 Apr
Ilie Şerbănescu: Ţara asta e condusă de cel mai corupt dintre corupţi? Ponta are obligaţia de a cere satisfacţie justiţiei14 Apr
Notarul Ioanei Băsescu: Contractul respectă prevederile legale. Doar instanţa poate anula un titlu de proprietate14 Apr
Eva Zaharescu apare în această seară la “Junior Chef”: “Moştenesc pasiunea pentru gătit de la mama şi de la bunica mea”14 Apr
Judecătorul care i-a dat undă verde lui Diaconu pentru a candida la europarlamentare, dat pe mâna Inspecţiei Judiciare. "Nu se va termina aici"14 Apr
Băsescu o AMENINŢĂ pe Gabriela Firea: "S-ar putea să nu-şi mai găsească SOŢUL într-o zi acasă, dacă nu e atentă"14 Apr
Dezvăluiri explozive cu reţeaua prezidenţială, la Sinteza Zilei. Avocata mafiei imobiliare, graţiată de două ori de Băsescu13 Apr
Punctul de Întâlnire. Ministrul de Externe, despre siguranţa României în contextul crizei din Ucraina13 Apr
Renate Weber: Horia Georgescu trebuie să aibă o transparenţă totală în legătură cu averea pe care o are13 Apr
Bogdan Chirieac, despre declaraţia potrivit căreia SUA se angajează să apere România: Este reconfortantă12 Apr
Un motociclist fără permis, în stare gravă la spital după ce a intrat cu motocicleta într-un stâlp12 Apr
Aproximativ 4.000 de credincioşi şi preoţi au participat la pelerinajul de Florii din Bucureşti12 Apr