Antena 3 CNN Actualitate Parcul Herăstrău arată ca abandonat: peluze arse, zone de iarbă cu pământ, bănci rupte şi clădirile Expoflora, vandalizate

Parcul Herăstrău arată ca abandonat: peluze arse, zone de iarbă cu pământ, bănci rupte şi clădirile Expoflora, vandalizate

Parcul Herăstrău continuă să arate ca o zonă abandonată de autorități, după ce ani de zile a fost o oază de verdeață și flori multicolore.

Parcul Herăstrău arată ca abandonat: peluze arse, zone de iarbă cu pământ, bănci rupte şi clădirile Expoflora, vandalizate
Sursa foto: Octav Ganea - Inquam Photos
de Georgiana Adam    |    05 Sep 2023   •   13:56

Pe întinderea de 200 de hectare, peluzele sunt arse, zonele de iarbă sunt doar cu pământ, băncile sunt rupte, iar clădirile Expoflora au fost distruse și vandalizate.

Peluzele cu gazon natural și cu iarbă proaspăt tăiată nu mai există de ani. În loc, este doar iarbă arsă, un fân ce așteaptă să fie tăiat, ca într-un câmp după o vară secetoasă care n-a văzut o picătură de apă de multă vreme.

Mulți dintre arborii de zeci de metri s-au uscat, lemnul e putrezit, o parte s-au rupt, alții stau să cadă.  

Zona superbă a trandafirilor de altădată e istorie, iar peluzele pline de flori venite din serele proprii ale Municipalități nu mai există. Sistem de irigație, nici atât.

Multe bănci sunt rupte, de pe ele s-au furat inclusiv elementele de decor din metal. Același lucru s-a întâmplat și cu lanțurile sau țărușii care împrejmuiau zonele de flori și iarbă pe toate aleile parcului.

Zona Expoflora, ce avea o suprafaţă de 15 hectare de decoruri florale, acum e doar un deal pârjolit de razele puternice ale soarelui. 

Aceeași soartă a avut-o și Grădina Japoneză, inaugurată în anul 1998, dar uitată și abandonată. Mai mult, clădirile ce găzduiau expoziții florare au ajuns în paragină. Geamurile au fost sparte, ușile rupte, tavanul distrus și s-a furat tot ce se putea fura din interior. 

Pe lângă toate aceste probleme, apa Herăstrăului macină încet, dar sigur, malurile. Sunt zone unde bordurile de protecție nu se mai văd, fiind rupte, desprinse și căzute în lac. 

În alte părți, malul s-a desprins serios de bordurile de beton, iar în scurt timp acestea vor dispărea, dacă autoritățile nu vor interveni să facă ceva, potrivit libertatea.ro.

Zilele trecute, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunțat că au început lucrări de reabilitate la fântânile din Parcul Herăstrău.  

Edilul a precizat că până la jumătatea lunii octombrie Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti va finaliza lucrările la toate cele cinci fântâni.

×
Subiecte în articol: Herastrau parcul herastrau
Parteneri
Zeci de magistrați au picat testul psihologic
x close