Antena 3 CNN Actualitate Portabilitatea - cum încurci numerele de telefon şi-ţi creşte factura

Portabilitatea - cum încurci numerele de telefon şi-ţi creşte factura

Portabilitatea - cum încurci numerele de telefon şi-ţi creşte factura
12 Dec 2008   •   14:10

Portabilitatea, serviciul prin care numărul de telefon poate fi păstrat când este schimbat operatorul de telefonie mobilă, creează confuzie printre utilizatori, şi contribuie la mărirea facturii telefonice, anunţă Evenimentul Zilei. Asta pentru că, până de curând, operatorii de telefonie mobilă puteau fi identificaţi după primele patru cifre ale numărului de telefon. Acest lucru nu mai este posibil datorită portabilităţii.
Una dintre modalităţile de a identifica un număr de telefon, care a fost mutat în altă reţea, este prin intermediul unui ton de apel care semnalează portarea acestuia, în timp ce este efectuat apelul. O altă modalitate de difenţiere este cea a unui mesaj vocal gratuit, apelanţii fiind anunţaţi astfel că numărul apelat a fost portat - adică mutat în altă reţea.
Începând din 21 octombrie, persoanele care doresc să se mute la un alt operator de telefonie mobilă, dar să îşi păstreze numărul, trebuie, în primul rând, să anunţe în scris compania la care renunţă. Transferul va putea fi făcut printr-un apel la "Relaţii cu clienţii", care va funcţiona non-stop, iar reţeaua în care se mută utilizatorul va suporta toate cheltuielile cu portarea. Termenul de finalizare a procesului de portare trebuie să fie de maximum 10 zile.
Toate informaţiile necesare pentru efectuarea transferului pot fi găsite pe site-ul special www.portabilitate.ro.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: telefonie mobila
Parteneri
Noua fabrică din România care se deschide după Paște
x close