Antena 3 CNN Actualitate Religie MESAJE DE PAŞTE. Ce mesaj a transmis Papa Francisc pentru credincioșii romano-catolici

MESAJE DE PAŞTE. Ce mesaj a transmis Papa Francisc pentru credincioșii romano-catolici

MESAJE DE PAŞTE. Ce mesaj a transmis Papa Francisc pentru credincioșii romano-catolici
21 Apr 2019   •   00:16

MESAJE DE PAŞTE. Papa Francisc a celebrat pentru credincioşii romano-catolici Vigilia Pascală, sâmbătă noaptea, în Bazilica Sfântul Petru, cerând credincioşilor să nu trăiască pentru lucruri trecătoare, cum ar fi bogăţia sau succesul, ci pentru Dumnezeu, transmite Reuters.

MESAJE DE PAŞTE. În biserica întunecată, la începutul celebrării mesei pascale, papa a crestat pe o lumânare cifrele anului curent, 2019, precum şi prima şi ultima literă din alfabetul grecesc, Alpha şi Omega, marcând semnificaţia lui Dumnezeu ca început şi sfârşit al tuturor lucrurilor.

MESAJE DE PAŞTE. Cu ocazia celui de-al şaptele Paşte de la alegerea sa ca papă, predica Sfântului Părinte s-a centrat în jurul relatării biblice despre femeile care au mers la mormântul lui Iisus, pe care l-au găsit gol, iar piatra care astupa intrarea în mormânt, dată la o parte.

MESAJE DE PAŞTE. "Dumnezeu îndepărtează chiar şi cele mai grele pietre care ne zdrobesc speranţele şi aşteptările: moartea, păcatul, teama, tot ce-i lumesc", a spus Papa Francisc.

MESAJE DE PAŞTE. "Există o altă piatră care adesea astupă inima: piatra păcatului. Păcatul seduce. Promite lucruri uşoare şi rapide, prosperitate şi succes, dar apoi lasă în urmă doar singurătate şi
moarte. Păcatul caută viaţa printre morţi şi sensul vieţii în lucrurile trecătoare", a spus papa Francisc.

MESAJE DE PAŞTE. Suveranul pontif a adresat credincioşii următorul îndemn: "Să cerem harul de a nu ne lăsa purtaţi de curent, de marea problemelor noastre; harul de a nu eşua pe bancurile păcatului sau de a ne izbi de recifele deznădejdii şi fricii", potrivit dpa.

MESAJE DE PAŞTE. În timpul liturghiei, papa Francisc a conferit sacramentele botezului şi confirmării unui număr de opt credincioşi nou convertiţi, provenind din Italia, Albania, Ecuador, Indonezia şi Peru.

MESAJE DE PAŞTE. În duminica Paştelui, liderul spiritual în vârsta de 82 de ani a celor 1.3 miliarde de credincioşi romano-catolici din întreaga lume va săvârşi liturghia în Piaţa San Pietro şi va citi tradiţionalul mesaj pascal "Urbi et Orbi" (cetăţii şi lumii).

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: mesaje de Paște
Citește mai multe din Religie
» Vezi toate știrile din Religie
Cele mai noi știri
Parteneri
x close