Patriarhul Daniel: Pontificatul Papei Francisc „lasă o amprentă profundă asupra istoriei recente a Bisericii Romano-Catolice”21 Apr
Viața Papei Francisc, un suveran pontif ieșit din tipare: „Cu toții trebuie să luptăm pentru valorile noastre”21 Apr
Care este cel mai vechi ou de Paşte din lume. Are peste 500 de ani şi a fost descoperit din greşeală20 Apr
Papa Francisc a ieşit cu papamobilul în Piaţa Sfântul Petru şi a binecuvântat credincioşii, printre care se aflau şi bebeluşi20 Apr
Patriarhul Daniel, în Noaptea de Înviere: „Consumul de droguri este o mare primejdie pentru sănătatea oamenilor”20 Apr
Cum se aprinde Focul Sfânt la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim. Mulți creștini cred că scânteia coboară miraculos din cer19 Apr
Sfânta Lumină este adusă, sâmbătă seara, de la Ierusalim și apoi va fi distribuită fiecărei biserici19 Apr
IPS Irineu, despre Învierea Domnului: „Noi nu trăim ca să murim, ci trăim ca să ne pregătim pentru viaţa de veci”18 Apr
Ce este și cum se desfășoară Sfințirea Marelui Mir, una dintre cele mai rare slujbe oficiate de Patriarhul Daniel17 Apr
Joia Mare din Săptămâna Patimilor. Semnificație, tradiții. Este ziua în care se vopsesc ouăle de Paște17 Apr
Mesajul Patriarhului Daniel pentru credincioși de Paște: "Să arătăm iubire smerită şi milostivă, iertare, pace şi bucurie"16 Apr
Lumina Sfântă, adusă de la Ierusalim sâmbătă seară. La ora 19.00 va ajunge la Catedrala Patriarhală16 Apr
Până la ce oră se ține postul negru în Vinerea Mare. Ora care reprezintă un moment cheie din viaţa Mântuitorului Iisus Hristos15 Apr
Miercurea Mare, tradiţii şi obiceiuri. Ce trebuie să faci neapărat în această zi din Săptămâna Patimilor15 Apr
Cum se trece corect pe sub masă în Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor. Puţini credincioşi ştiu asta15 Apr
Tradiții și obiceiuri în Lunea Albă, a doua zi de Paște. Ce este interzis să faci în Săptămâna Luminată15 Apr
Săptămâna Mare, timpul suferinței care pregătește lumina Învierii. Ce rol are fiecare zi din această săptămână14 Apr
Duminica Floriilor 2025: Ce semnifică una dintre cele mai importante sărbători din Postul Paștelui13 Apr
Episcopul-vicar Timotei Prahoveanul: „Intrarea Domnului în Ierusalim este sărbătoarea bucuriei şi a luminii”13 Apr
Patriarhul Daniel: „Pelerinajul de Florii este o mărturisire a credinţei în Hristos cel Răstignit şi Înviat”12 Apr
Un ritual de tundere a noilor călugărițe face înconjurul internetului și stârnește furie și șoc 09 Apr
Patriarhia Română a anunţat "Pelerinajul de Florii". Care este programul şi traseul urmat de enoriaşi08 Apr
BRGV numește un busuioc special „Miron”, cu ocazia Centenarului Patriarhiei Române. Ce proprietăți inedite are planta aromatică08 Apr
Prima apariție în public a Papei Francisc, după externare: A intrat în Piața Sfântul Petru și le-a făcut o surpriză credincioșilor06 Apr
Botond Nagy, regizorul piesei „Proorocul Ilie” de la TNB, anunță plângeri penale și o petiție la CNCD după ce a fost amenințat28 Mar
Piesa ”Proorocul Ilie”, jucată la TNB, este criticată de BOR: ”Defăimează simbolurile creștine”. TNB: Este o reflecție asupra credinței27 Mar
Eveniment unic în Patriarhia Română: Moaştele Sfintei Împărătese Elena vor fi aduse la Mănăstirea Pantocrator25 Mar
Biserica Unificării să fie dizolvată, ordonă o instanță din Japonia. Istoria constroversată a sectei Moon care a dus la această decizie25 Mar
Dalai Lama spune că succesorul său se va naşte în afara Chinei. Ce mai dezvăluie liderul spiritual tibetan în noua lui carte11 Mar
Moșii de iarnă 2025. Semnificație și obiceiuri. Cum sunt pomeniți cei adormiți în Sâmbăta Morților21 Feb
„A fost hrănit de îngeri” Minunile neștiute ale părintelui Arsenie Boca, dezvăluite de ultimul său ucenic12 Feb
Patriarhul Daniel a dat câte o „dojană sinodală scrisă” pentru preoții care s-au implicat în viața politică06 Feb
Cine a fost Arsenie Boca, una dintre cele mai fascinante figuri ale spiritualității românești, și de ce l-a făcut BOR sfânt04 Feb
Episcopul Sălajului e audiat pentru delapidare de 3 milioane de lei. Nu mai are voie să țină slujbe, BOR discută luni cazul lui31 Ian
Un tezaur unic religios, cu icoane pictate acum 100 de ani, a fost descoperit în timpul renovării unei şcoli din Brăila30 Ian
16 noi sfinți vor apărea în calendarul ortodox de săptămâna viitoare. Când va fi sărbătorit Arsenie Boca 30 Ian
Patriarhia, replică la propunerea Papei Francisc privind o dată unică a Paștelui: O consultare poate fi doar într-un Sinod pan-ortodox28 Ian
Biserica Catolică e dispusă să accepte un singur Paşte pe an pentru toți creștinii, ortodocși și catolici, anunță Papa Francisc26 Ian
A murit Arhiepiscopul Anastasie al Albaniei. Mesajul transmis de Patriarhul Daniel: „Am primit vestea cu adâncă tristeţe”25 Ian
Moaștele Sfintei Împărătese Elena vor fi aduse de la Veneția la Mănăstirea Pantocrator, pe 30 aprilie23 Ian