O analiză 3D care compară modul în care materialul cade pe corpul uman cu o sculptură în relief redus arată că Giulgiul din Torino nu a fost realizat pe baza unei persoane reale, potrivit Live Science.
Un nou studiu arată că Giulgiul din Torino, cunoscut ca fiind învelitoarea originală a lui Iisus de după răstignire, nu ar fi putut fi creat pe un corp uman tridimensional. Potrivit unui expert în grafică, este mult mai probabil ca imaginea să fie amprenta unei sculpturi în basorelief.
Într-un studiu publicat luni (28 iulie 2025) în revista Archaeometry, designerul digital 3D brazilian Cicero Moraes, specializat în reconstrucții faciale istorice, a folosit un software de modelare pentru a compara modul în care pânza se așează peste un corp uman cu modul în care se așează peste o sculptură în basorelief a unui corp uman.
„Imaginea de pe Giulgiul din Torino se potrivește mai mult cu o matrice în basorelief”, a declarat Moraes pentru Live Science. „O astfel de matrice ar fi putut fi realizată din lemn, piatră sau metal și pigmentată (sau chiar încălzită) numai în zonele de contact, producând modelul observat”, a spus el.
Ce se știe despre Giulgiul din Torino
Giulgiul a fost menționat pentru prima dată la sfârșitul secolului al XIV-lea, iar controversa cu privire la autenticitatea sa ca relicvă a crucificării și morții lui Iisus a izbucnit imediat. O analiză de datare cu carbon efectuată în 1989 a situat crearea giulgiului între anii 1260 și 1390 d.Hr., consolidând interpretarea sa ca artefact medieval.
În această perioadă a istoriei medievale europene, reprezentările în basorelief ale figurilor religioase — cum ar fi pietrele funerare sculptate — erau larg utilizate, conform unei analize istorice de artă anterioare.
Pentru a investiga modul în care ar fi putut fi realizat Giulgiul din Torino, Moraes a creat și analizat două modele digitale. Primul model reprezenta un corp uman tridimensional, iar al doilea model era o reprezentare în basorelief a unui corp uman.
Folosind instrumente de simulare 3D, Moraes a drapat virtual țesătura pe cele două modele diferite de corp. Când a comparat țesătura virtuală cu fotografiile giulgiului realizate în 1931, Moraes a constatat că țesătura din modelul în relief redus se potrivea aproape perfect cu fotografiile.
Ce este „efectul măștii Agamemnon”
În simularea cu corpul tridimensional, Moraes a scris în studiu că țesătura s-a deformat în jurul volumului corpului, rezultând o imagine umflată și distorsionată. Această distorsiune este uneori numită „efectul măștii Agamemnon”, a scris el, după masca de aur nefirește de largă găsită într-un mormânt la Micene, în Grecia.
Moraes a demonstrat într-un videoclip cum funcționează efectul măștii lui Agamemnon, pictându-și fața și apăsând un prosop de hârtie pe ea. Imaginea rezultată este mult mai largă decât o vedere frontală a feței sale, din cauza distorsiunii cauzate de imprimarea unui obiect 3D pe o bucată de țesătură 2D.
Dar o sculptură în basorelief nu ar provoca deformarea imaginii și ar arăta mai degrabă ca o fotocopie, similară cu Giulgiul din Torino, a spus Moraes, deoarece arată doar zonele de contact direct potențial, fără volum sau adâncime reală.
În loc să presupună că Giulgiul din Torino a fost rezultatul drapării unei țesături pe un corp uman, Moraes preferă explicația că acesta a fost creat într-un context funerar, făcându-l „o capodoperă a artei creștine”. Moraes nu a investigat însă metodele sau materialele care ar fi putut fi utilizate pentru realizarea giulgiului.
Deși există „o posibilitate îndepărtată ca acesta să fie amprenta unui corp uman tridimensional”, Moraes a scris că „este plauzibil să se considere că artiști sau sculptori cu cunoștințe suficiente ar fi putut crea o astfel de piesă, fie prin pictură, fie prin relief redus”.
„Știm de cel puțin patru secole”
Un expert consideră că Moraes are dreptate, dar că studiul său nu este deosebit de inovator.
„De cel puțin patru secole, știm că imaginea corpului de pe Giulgiul din Torino este comparabilă cu o proiecție ortogonală pe un plan, care cu siguranță nu ar fi putut fi creată prin contactul cu un corp tridimensional”, a scris Andrea Nicolotti, profesor de istorie a creștinismului la Universitatea din Torino, în revista Skeptic.
„Moraes a creat cu siguranță niște imagini frumoase cu ajutorul software-ului”, a scris Nicolotti, „dar cu siguranță nu a descoperit nimic din ceea ce nu știam deja”.
Moraes sugerează că metoda sa este accesibilă și replicabilă și că munca sa „evidențiază potențialul tehnologiilor digitale de a aborda sau dezlega misterele istorice” prin reunirea științei, artei și tehnologiei.
Ştiri video recomandate
