Antena 3 CNN Actualitate Zboruri anulate pe Otopeni din cauza conflictului din Orientul Mijlociu. Companiile care au anunțat suspendarea curselor

Zboruri anulate pe Otopeni din cauza conflictului din Orientul Mijlociu. Companiile care au anunțat suspendarea curselor

Georgiana Iuzic
2 minute de citit Publicat la 11:37 28 Feb 2026 Modificat la 17:00 28 Feb 2026
aeroportul otopeni profimedia images
Compania aeriană WizzAir a anunțat, sâmbătă, că va suspenda toate zborurile către și dinspre Israel, Abu Dhabi și Amman. Foto: Profimedia Images

UPDATE 16.28. Până la această oră, au fost anulate 15 zboruri de pe Aeroportul Otopeni. Aproximativ 1.500 de oameni sunt afectaţi. 

În acest moment, sunt închise următoarele spaţii aeriene: Qatar, Emiratele Arabe Unite, Bahrain, Israel, Iran şi Irak.

Răzvan Pascu, consultant în marketing turistic, anunţă şi el că "spaţiul aerian din Qatar, Emirate, Bahrain si Israel (plus Iran şi Irak) este închis".  

"Spatiul aerian din Qatar, Emirate, Bahrain si Israel (plus Iran si Irak) este inchis. 

Zborul care decolase acum cateva ore din Doha spre Bucuresti a fost intors din drum. Pasagerii sunt in aeroport la Doha, aeroportul e full, Qatar Airways incearca sa le ofere cazare fiecaruia, dar va fi dificil. Fotografiile de mai jos sunt aproape live din aeroportul din Doha. 

Se pare ca nu se va zbura minim pana la 3:00 noaptea din/spre Qatar, acesta este primul anunt oficial. Eu cred ca se va prelungi mult si simt ca in curand se va extinde restrictia de zbor si asupra Arabiei Saudite, deci posibil Qatar va ramane izolat pe zboruri o perioada. 

Parerea mea: anulati orice aveti departe prin lume, cu escala in Orientul Mijlociu in urmatoarele zile", susţine Răzvan Pascu. 

UPDATE Mai multe companii aeriene au anunțat sâmbătă că vor suspenda în următoarele zile zborurile către și dinspre Israel, Abu Dhabi și Amman, în contextul atacurilor care au loc în Orientul Mijlociu. 

UPDATE Un Fly Dubai cu 123 pasageri, care decolase sâmbătă la 08.22 de la București, a aterizat la Buraidah.

Totodată, o cursă HiSky care plecase la 08.30 spre Dubai a aterizat la Riad, de unde se va întoarce pe Otopeni. La bord sunt 173 de pasageri.

UPDATE Ca urmare a evoluției situației de securitate, AnimaWings a decis:

  • Revenirea la bază (divert) a zborului OTP –  Abu Dhabi (AUH) – OTP A24432/A24433 din data de 28 februarie 2026
  • Anularea zborului OTP – Tel Aviv (TLV) – OTP A2700/A2701 programat pentru data de 1 martie 2026

UPDATE Lufthansa a suspendat zborurile către și dinspre Dubai pentru două zile și zborurile către și dinspre Tel Aviv, Beirut și Oman până pe 7 martie.

UPDATE TAROM informează că suspendă temporar operarea zborurilor comerciale către și dinspre Tel Aviv, în perioada 28 februarie – 3 martie inclusiv.

Astfel, sunt anulate zborurile OTP–TLV și TLV–OTP precum și a cursele de retur aferente:

  • 28 februarie: RO155 OTP–TLV
  • 1 martie: RO156 TLV–OTP, RO2153 OTP–TLV, RO2154 TLV–OTP
  • 2 martie: RO155 OTP–TLV
  • 3 martie: RO155 OTP–TLV, RO156 TLV–OTP

Știrea inițială

Compania aeriană WizzAir a anunțat, sâmbătă, că va suspenda toate zborurile către și dinspre Israel, Abu Dhabi și Amman, în contextul atacurilor care au loc în Orientul Mijlociu.

Decizia WizzAir este luată până în 7 martie.

Compania a comunicat că totți pasagerii care au bilete cumpărate pe aceste rute trebuie să o contacteze ca să vadă ce opțiuni au.

În cursul zilei, pe Aeroportul Henri Coandă erau programate următoarele curse spre şi dinspre Tel Aviv: WizzAir 3160 Tel Aviv - Bucureşti şi WizzAir 3263 Bucureşti - Tel Aviv, Hisky 8672 Tel Aviv - Bucureşti şi Hisky 237 Bucureşti - Tel Aviv, TAROM 155 Bucureşti - Tel Aviv, El Al 572 Bucureşti - Tel Aviv.

Cursa Animawings 4432 Bucureşti - Abu Dhabi, care decolase în cursul dimineţii, s-a întors pe Aeroportul Henri Coandă, din motive de siguranţă.

Pe parcursul zilei sunt aşteptate să aterizeze mai multe curse "ferry" (fără pasageri) ale unor companii aeriene cu baza în Israel, care să îşi parcheze în siguranţă aeronavele pe aeroporturile din Bucureşti, a mai precizat CNAB.

Statele Unite şi Israelul au lansat sâmbătă dimineaţa atacuri asupra Iranului, Israelul vorbind de un "atac preventiv" împotriva inamicului său declarat "pentru a elimina ameninţările". 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close