Antena 3 CNN Actualitate Religie Ce spun preoții catolici din România despre intenția Papei de abolire a celibatului: "Aceste reglementări nu sunt lege impusă de Iisus"

Ce spun preoții catolici din România despre intenția Papei de abolire a celibatului: "Aceste reglementări nu sunt lege impusă de Iisus"

Papa Francisc ia în calcul abolirea celibatului, astfel încât și preoții catolici să se poată căsători. Șerban Tarciziu, purtătorul de cuvânt al Bisericii Romano-Catolice din România a vorbit la Antena 3 CNN despre această decizie.

de Ştefan Petrică    |    13 Mar 2023   •   13:45

"Să știți că nu este pentru prima dată când se fac astfel de propuneri, iar în momentul în care s-a analizat problema legată de modificarea legislației care reglementează acest statut, s-a pus problema, câți ar fi cei doritori să se căsătorească." a declarat Șerban Tarciziu, purtătorul de cuvânt al Arhidiecezei Romano-Catolice din București, pentru Antena 3 CNN.

"Biserica Romano-Catolică nu obligă pe nimeni la celibat, nici pe călugărițe, nici pe călugări și nici pe preoți. Viziunea este cu totul alta.

Sunt admiși la sfânta preoție doar acei bărbați care au o vocație la viața celibatară, asemănătoare călugărițelor sau călugărilor.

Ei declară acest lucru după un atent discernământ, după o serioasă îndrumare spirituală făcută cu un duhovnic.", spune acesta.

Citește și: A apărut Tinder-ul pentru credincioși! Întrebările la care trebuie să răspundă creştinii iubăreţi

"Dacă ulterior se răzgândesc, este un cu totul alt lucru, dar așa se întâmplă și în căsătorie, unul sau altul dintre soți își poate schimba sentimentul față de persoana căreia i-a jurat iubire eternă.

Prin urmare, reglementările legate de celibatul preoților romano-catolice ar putea fi oricând modificate și să se accepte ca bărbați căsătoriți să fie admiși la hirotonirea preoțească.

Aceste reglementări nu sunt lege impusă de Iisus, fondatorul bisericii, ci doar sugerate de el și susținute de Sfântul Apostol Pavel", a mai precizat Șerban Tarciziu.

×
Parteneri
Klaus Iohannis iese la pensie. Postul său de profesor va fi scos la concurs
x close