Antena 3 CNN Actualitate Scrisoarea trimisă de polițistul care a accidentat-o mortal pe Raisa către familia acesteia. "Aș da orice să pot întoarce timpul înapoi"

Scrisoarea trimisă de polițistul care a accidentat-o mortal pe Raisa către familia acesteia. "Aș da orice să pot întoarce timpul înapoi"

Alexandra Dima
2 minute de citit Publicat la 16:38 21 Ian 2022 Modificat la 17:12 21 Ian 2022
pjimage (28)

Polițistul care a accidentat-o mortal pe Raisa le-a scris părinților pentru prima dată și le-a cerut iertare pentru tot. Avocatul familiei, Adrian Cuculis, a transmis scrisoarea presei, cu acordul părinților fetei.

Redam mai jos scrisoarea polițistului Popescu Constantin, trimisă către familia Raisei.

„Îndurerată familie, nici nu știu cum să încep, durerea pe care v-am pricinuit-o îmi este de neimaginat și știu că orice aș spune în aceste momente în fața dumneavoastră nu mai are importanță, dar totuși vreau să îmi cer iertare, știu că nu o voi primi, dar...

Îmi exprim regretul profund față de familia dumneavoastră nevoită să treacă prin acest tragic eveniment. Nu pot să mai fac nimic, aș da orice să pot să întorc timpul, orice! Pot doar în acest momente să mă rog la Dumnezeu să aibă grijă de sufletul fetiței dumneavoastră, sunt convins că o va face și mă rog în același timp să vă dea Dumnezeu putere în aceste momente grele pe care eu vi le-am cauzat.

Știu că nu am cum să vă cer acum să mă iertați, nici nu mă aștept la asta acum, doar atât sper ca în viitor să nu mă mai percepeți ca pe un criminal, ci ca pe un om care v-a greșit enorm și care va trăi toată viața cu această grea apăsare. Am greșit, am greșit și nu știu ce pot să mai fac. Îmi trec multe gânduri și oricât de mult aș scrie, tot aici revin, regret enorm cele întâmplate și aș da orice să pot să mă întorc și să îndrept ce am făcut.

Mă opresc aici, pentru că indiferent cât și ce aș mai spune nu va îndrepta ce am făcut. Aș dori, dacă se poate, să vă trimit un ajutor pentru înmormântare. Orice pot să ofer, o voi face. Sincere regrete”, scrie polițistul în scrisoarea transmisă familiei Raisei.

Accidentul a avut loc joia trecută, pe trecerea de pietoni din Sectorul 1. Mașina de poliție a accidentat două fete - Raisa și Maria. Raisa a murit, iar Maria a ajuns la spital.

 

 

Primele declarații ale polițistului care a omorât-o pe Raisa. Ce le-a spus anchetatorilor

Agentul Constantin Popescu, poliţistul care se afla la volanul maşini de Poliţie care a lovit-o pe Raisa, fetiţa de 11 ani care a murit în urma accidentului, dar şi pe prietena fetiţei, o fetiţă de 13 ani, a fost audiat de procurori în prezenţa avocatului, dar şi în prezenţa avocatului familiei Raisei.

Potrivit avocatului Adrian Cuculis, avocatul familiei Raisei, poliţistul era "înmărmurit" şi a recunoscut la audieri că merge cu viteză excesivă, dar şi că nu era în misiune la momentul accidentului.

De asemenea, agentul a recunoscut că, după accident, a primit o geacă de la un coleg pentru a nu fi linşat de mulţime.

 

×
Parteneri
x close