Antena 3 CNN Actualitate Un fost agent de la Vama Moraviţa nu poate justifica aproximativ 69.000 de euro

Un fost agent de la Vama Moraviţa nu poate justifica aproximativ 69.000 de euro

Un fost agent de la Vama Moraviţa nu poate justifica aproximativ 69.000 de euro
de S.T.    |    24 Feb 2014   •   12:02

Un fost agent de la Punctul de Trecere a Frontierei Moraviţa, judeţul Timiş, nu poate justifica aproximativ 69.000 de euro, ANI cerând comisiei de specialitate de la Curtea de Apel Craiova să verifice veniturile acestuia din perioada 2005-2008.

"Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate, în cuantum de 237.687 lei (aproximativ 69.011 euro), între averea dobândită şi veniturile realizate de către Rada Ion, agent în cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Timiş, Punctul de Trecere a Frontierei Moraviţa, în anii 2005, 2007 şi 2008", arată luni ANI, într-un comunicat remis agenţiei Mediafax.

ANI a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Craiova, pentru a face verificări cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de Ion Rada în perioada exercitării funcţiei publice.

Ion Rada a fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare şi elementele identificate, iar acesta a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, a precizat sursa citată.

În 29 ianuarie, fostul agent de poliţie Ion Rada a fost condamnat la şase ani de închisoare cu executare, într-unul din dosarele de corupţie de la Moraviţa. Ion Rada a fost trimis în judecată pentru aderare la un grup infracţional organizat, luare de mită şi complicitate la contrabandă calificată, în formă continuată.

În dosarul de corupţie de la Punctul de Trecere a Frontierei Moraviţa, în iunie 2011, procurorii DNA au trimis în judecată 41 de persoane, ofiţeri şi agenţi de poliţie de frontieră, lucrători vamali şi persoane implicate în traficul cu ţigări, în legătură cu remiterea unor sume de bani pentru a înlesni, la trecerea frontierei de stat a României, traficul ilegal cu ţigări provenite din Serbia, a căror valoare în vamă era de aproximativ 3,3 milioane de euro.

×
Subiecte în articol: ANI agent Timis
Parteneri
Schema mafiei din România. Susţinere de la nivel înalt
x close