Antena 3 CNN Actualitate Circ la Parchetul General. Victor Ponta, la ieșirea de la audieri: Am spus adevărul

Circ la Parchetul General. Victor Ponta, la ieșirea de la audieri: Am spus adevărul

Circ la Parchetul General. Victor Ponta, la ieșirea de la audieri: Am spus adevărul
15 Feb 2019   •   11:51

Update: ”Am fost chamat ca martor, am fost audiat, am spus adevărul. Ce este în dosar vă poate spune doar procurorul. Nu am voie să vă spun ce am declarat ca martor” a spus Victor Ponta la ieșirea de la audieri, după aproximativ două ore petrecute în fața procurorilor.

 În față clădirii Parchetului General este un adevărat circ, după ce au fost organizate mișcări de protest în semn de susținere pentru Kovesi.

Știrea inițială

Victor Ponta este audiat la Parchetul General. Fostul premier a fost citat în dosarul lui Kovesi, la Secția pentru investigarea infracțiunilor comise de magistrați.

”Am fost citat ca martor, din fericire. Ultima dată când ne-am văzut aici eram în cârje și inculpat, acum sunt martor și pe picioarele mele. Nu știu ce voi fi întrebat. Am fost citat ieri. Pot să spun un singur lucru, adevărul. Sunt procuror, sunt om al legii. N-o să mint pentru nimeni, niciodată. Nu sunt o victimă. Nu sunt deloc o victimă” a spus Victor Ponta la intrarea la audieri.

Fosta şefă a Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Laura Codruţa Kovesi a fost citată la Secţia de investigare a magistraţilor din cadrul Parchetului General pentru a fi audiată, vineri, într-un dosar în care este acuzată de abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă.

Dosarul a fost deschis în decembrie 2018, în urma unei sesizări depuse de fostul deputat Sebastian Ghiţă. Acesta a fugit în Serbia, după ce a fost trimis în judecată în mai multe dosare de corupţie.

Ghiţă susţine că, în anul 2011, Kovesi i-a cerut să achite 200.000 de euro pentru aducerea în ţară cu un avion a fostului director al FNI Nicolae Popa, pe numele căruia exista un mandat internaţional de arestare.

Poliţia Română a transmis, în decembrie 2018, că a achitat unei firme de transport aerian peste 234.000 de lei pentru aducerea în ţară din Indonezia a fostului director al FNI.

Miercuri, Laura Kovesi a declarat că este nevinovată şi că îşi va continua drumul în procedura pentru ocuparea funcţiei de şef al Parchetului European.

×
Subiecte în articol: Laura Codruta Kovesi audiat Victor Ponta
Parteneri
E oficial! Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte
x close