Antena 3 CNN Actualitate Ziua Absolventului, sărbătorită cu fast în Parcul Vedea din Alexandria

Ziua Absolventului, sărbătorită cu fast în Parcul Vedea din Alexandria

Elevii din Alexandria, care au încheiat clasa a VIII-a, s-au întâlnit în parcul Pădurea Vedea pentru a-şi lua la revedere de la profesori şi colegi.

de Redacția Antena 3 CNN    |    31 Mai 2023   •   08:18

Şefii de promoţie, opt la număr, au primit din partea municipalităţii diplome şi flori.

"Încă o zi plină de emoţie. A venit rândul elevilor din învăţământul gimnazial să îşi ia la revedere de la colegi, de la prieteni, de la cadrele didactice. Pentru ei începe o nouă perioadă, admiterea la liceu", a declarat Ionela Ene, viceprimarul municipiului Alexandria.

Fericiţi, dar în acelaşi timp emoţionaţi, copiii şi-au făcut apariţia însoţiţi de profesori şi diriginţi.

Anul acesta, 403 elevi de la şcolile din Alexandria au absolvit gimnaziul.

"Ziua absolvenților de clasa a VIII-a - o bornă importantă în devenirea voastră ca oameni, este trecerea de la copilărie la adolescență, este pasul către cea mai frumoasă, intensă și provocatoare perioadă a vieții voastre – liceul. Felicitări și mult succes la examenele viitoare!", a transmis Victor Drăguşin, primarul municipiului Alexandria.

Ziua absolvenților de clasa a VIII – a - o bornă importantă în devenirea voastră ca oameni, este trecerea de la...

Publicată de VictorDragusin pe Marţi, 30 mai 2023

×
Parteneri
Calitatea aerului din România, afectată de praful saharian
x close