Antena 3 CNN Actualitate Justiție Augustin Zegrean: Foarte interesant că judecătorul Gheorghe Stan a intrat în concediu. CCR trebuie să-l aștepte până se întoarce

Augustin Zegrean: Foarte interesant că judecătorul Gheorghe Stan a intrat în concediu. CCR trebuie să-l aștepte până se întoarce

G.M.
1 minut de citit Publicat la 14:06 10 Feb 2026 Modificat la 14:19 10 Feb 2026
Fostul judecător constituțional Augustin Zegrean a declarat că CCR nu poate judeca cu alți judecători decât cei cu care a început dezbaterile pe o temă. Foto: Agerpres

Fostul judecător constituțional Augustin Zegrean a declarat marți, la Antena 3 CNN, că CCR nu poate judeca cu alți judecători decât cei cu care a început dezbaterile pe o temă, așa că trebuie să aștepte până când judecătorul Gheorghe Stan se va întoarce din concediu. "Aproape sigur vom vedea altă amânare", a spus Zegrean, despre ședința de miercuri de la CCR.

Potrivit unor surse de la CCR, judecătorul Gheorghe Stan, unul dintre judecătorii care se opune reformei și care a părăsit sala la finalul anului trecut pentru a nu se putea lua o decizie, a intrat acum în concediu.

"Asta e foarte interesant", a spus Zegrean.

"Am înțeles că e concediu paternal.

Dar e o problemă acolo. Aproape sigur vom vedea altă amânare (a deciziei pe pensiile speciale – n.r.), pentru că ei (judecătorii CCR – n.r.) au început dezbaterile asupra legii, și el făcea parte din complet, la ultima amânare era în complet.

Dacă el a fost în completul în care au început dezbateile, ei trebuie să stea până se întoarce, pentru că CCR nu poate judeca cu alți judecători decât cu cei cu care a început dezbaterile", a explicat Zegrean.

Între timp, Curtea de Apel București judecă, marți, contestația depusă de avocata AUR Silvia Uscov care cere suspendarea și anularea decretului de numire ca judecător la Curtea Constituțională a lui Dacian Dragoș, numit de președintele Nicușor Dan.

O majoritate de 5-4 ar fi în favoarea legii pentru care Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea. Printre cei cinci judecători favorabili legii se numără și Dacian Dragoș.  

Despre aceste aspecte, Augustin Zegrean a explicat că o decizie de anulare luată pe fond nu intră în vigoare imediat, deoarece astfel de decizii  pot fi atacate cu recurs, în termne de 15 zile de la data pronunțării, recurs pe care îl poate face ori Dacian Dragoș, ori Administrația Prezidențială.

Și o decizie privind suspendarea poate fi atacată cu recurs, dar în acest caz, hotărârea de suspendare e executorie. Așadar, dacă se decide suspendarea, Dacian Dragoș nu va putea intra în ședință până nu se va lămuri dosarul la recurs.

 

 

 

Citește mai multe din Justiție
» Citește mai multe din Justiție
TOP articole